Marco Enciu a semnat cu Dacia Unirea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Marco Enciu a semnat cu Dacia Unirea

Sâmbăta trecută, atacantul venit în această iarnă de la Rapid CFR Suceava, Marco Enciu, a semnat un contract valabil pentru o perioadă de şase luni, cu Dacia Unirea. Dacă se va acomoda la Brăila, Enciu poate să-şi prelungească pentru încă un an înţelegerea cu formaţia brăileană. Născut pe 26 ianuarie 1988, la Timişoara, Marco Enciu şi-a făcut junioratul la CFR Timişoara, iar în cariera sa a mai evoluat la ACU Arad, la ACS Recaş, formaţie cu care a promovat în Liga a II-a, a promovat în prima Ligă cu Poli Timişoara, apoi a fost golgeter la Farul Constanţa. În vara lui 2015 a ajuns la Suceava, iar în această iarnă a venit la Brăila. Cel de-al doilea jucător sosit în probe la Dacia Unirea, Florin Cimpoieru, a plecat fără să motiveze de ce a făcut această alegere.
"Enciu a semnat şi are contract cu Dacia Unirea până la vară, apoi vom decide împreună dacă vom continua colaborarea. Eu sper ca jucătorul să se acomodeze la noi şi să rămână şi în campionatul următor. Cimpoieru a dispărut fără urmă, a plecat pur şi simplu fără să spună de ce a făcut acest lucru. Probabil că se aştepta la cine ştie ce avantaje materiale. Noi suntem corecţi cu toţi fotbaliştii pe care ni-i dorim şi le spunem exact care sunt condiţiile de la Brăila", a declarat Valentin Avramescu, preşedintele Daciei Unirea.
Şeful grupării de la Dunăre a spus apoi că până la plecarea în cantonamentul montan, la Brăila va mai veni un portar şi că se discută şi cu un mijlocaş, dar şi cu un jucător U19.
"Este imperios necesar încă un portar la echipă, iar în acest sens am aşteptat un răspuns de la Botaş, iar acesta nu a fost unul afirmativ. Botaş preferă să rămână aproape de Bucureşti, probabil că va ajunge în Liga a III-a la Afumaţi însă avem o altă variantă foarte bună pentru acest post. Este vorba de portarul Bogdan Olaru, care deja a plecat la Farul Constanţa, unde este acum legitimat, pentru a-şi clarifica situaţia. Urmează să mai vină un jucator U19 şi un mijlocaş. Probabil că în cantonament singurele noutăţi vor fi deocamdată Enciu şi Olaru", explicat Valentin Avramescu.

Pânzaru a schimbat luni prefixul

În altă ordine de idei, ieri, după antrenament conducerea clubului Dacia Unirea i-a oferit un tort antrenorului principal Alin Pânzaru, care a schimbat prefixul, a împlinit 40 de ani. La rândul său, tehnicianul le-a oferit câte o bere jucătorilor.
"La ceas aniversar i-am făcut cadou un tort, i-am cântat «La mulţi ani!» un astfel de eveniment trebuie sărbătorit. I-am urat sănătate şi cât mai multe succese cu Dacia Unirea", a mai adăugat preşedintele Daciei Unirea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro