• peste 150 de copii însoţiţi de părinţi şi bunici au participat, ieri, la Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati”, la Ziua Internaţională a Cititului Împreună
Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila împreună cu Liceul de Artă “Hariclea Darclée” au organizat, joi, 16 februarie, “Maratonul de lectură publică” desfăşurat cu prilejul Zilei Internaţionale a Cititului Împreună (ZICI).
Apelul lansat de “Asociaţia Citim Împreună România” (CIR), iniţiatoarea proiectului, a atras 80 de unităţi culturale şi de învăţământ din 29 de judeţe ale României, care au găzduit evenimente de lectură publică împreună cu copiii şi adolescenţii.
Ziua Internaţională a Cititului Împreună este un eveniment global marcat de milioane de oameni în peste 100 de ţări, organizată de către Lit World, iar România se alătură acestui demers, din dorinţa de a contribui la creşterea unei noi generaţii de cititori.
Pentru eveniment, Biblioteca Judeţeană a pregătit patru sesiuni de lectură pentru preşcolari, şcolarii mici şi adolescenţi şi o sesiune specială prin skype cu Laura Grunberg, scriitoare pentru copii. Lectori au fost elevi ai clasei de actorie de la Liceul de Artă “Hariclea Darclée”, coordonaţi de prof. Zane Jarcu şi Gheorghe Antonescu.
“Este important să le amintim celor mici ce multe beneficii poate avea cititul. Să le spunem că lectura îmbogăţeşte vocabularul, lărgeşte orizontul cultural, educă, disciplinează şi ne oferă o stare de bine. Peste 150 de copii însoţiţi de părinţi şi bunici au participat la această activitate pe bază de programări, pentru că, altfel, probabil că numărul participanţilor ar fi fost mai mare. Voluntarii, elevi la Liceul de Artă, i-au cucerit pe copii cu poveştile citite, cu jocuri şi dansuri care să-i antreneze. Sesiunile de lectură au fost interactive, copiii au ascultat şi au pus întrebări despre personajele din poveşti, au aplaudat şi s-au bucurat de o surpriză dulce la final”, ne-a declarat la finalul activităţii Laura Caplea, purtător de cuvânt al Bibliotecii Judeţene “Panait Istrati”.