„Având în vedere că cel mai bun moment pentru a ţine o prezentare este acelaşi cu cel de a susţine un interviu de angajare, atunci marţi dimineaţa în jurul orei 10.30 este momentul ideal pentru a programa această întâlnire," este de părere Rusty Rueff, consilier în carieră, citat de Business Insider.
Oamenii sunt mai productivi în zilele de marţi şi nu se vor simţi presaţi de timp. De asemenea, ora 10.30 dimineaţa este momentul perfect pentru că angajatorul va avea timp suficient pentru a-şi verifica mail-ul, pentru a-şi bea cafeaua şi să se pregătească pentru interviu.
Dacă această zi nu reprezintă o opţiune, evită să programezi în prima sau ultima zi de muncă a săptămânii. Angajatorul va fi distras şi va fi tentat să reducă timpul acordat interviului.
De asemenea, nu programa interviul la primele ore ale dimineţii, la sfârşitul programului sau cele din jurul prânzului.