Marşul s-a încheiat în jurul orei 13.00, preşedintele PMP, Elena Udrea, spunând că oamenii au venit pentru a arăta că nu doresc să se repete ceea ce s-a întâmplat în vara lui 2012..
Participanţii au plecat în marş de la Sala Palatului spre Piaţa Victoriei, trecând prin Piaţa Romană, aceştia mergând pe şosea, pe o bandă de circulaţie.
Marşul s-a încheiat în Piaţa Victoriei, unde manifestanţii s-au răspândit.
Pe parcursul marşului, participanţii au scandat lonzinci împotriva lui Victor Ponta şi au purtat pancarde privind susţinerea lui Traian Băsescu şi un banner de culoare neagră pe care scria "Ponta - demisia!".
În fruntea manifestanţilor s-au aflat Elena Udrea şi alţi lideri ai PMP, între care Cristian Petrescu, Gelu Vişan, Cristian Preda.
"Am organizat un marş să comemorăm doi ani de la suspendarea a doua a preşedintelui Traian Băsescu. Ne bucurăm că foarte mulţi oameni, peste trei mii, au venit la acest marş şi este semnul că suntem mulţi care nu vrem să uităm şi nu vrem să se repete ce s-a întâmplat în vara lui 2012", a declarat Elena Udrea, la finalul manifestării.