Cu o carte masiva de aproape cinci sute de pagini, publicata la Editura Economica, Alin Teodorescu debuteaza in publicistica. De fapt e un debut cu gust special, ca al fructelor ce prind prima bruma. Cu volumul “Sociolog in viata cotidiana” se sugereaza si vocatia prima si aspiratia secundara de a scrie saptaminal un colt de pagina. Sint 180 de articole publicate din ianuarie 2000 pina la alternativa la guvernare din decembrie 2004.
De la inceput vom spune ca Alin Teodorescu are o buna dictie a ideilor, scrie fara complexe, asa cum vorbeste, aparent lejer, ceva intre confesiune si analiza, cu mici ironii, aparent nevinovate, plasate in montura frazelor. Adesea urmarindu-i demonstratiile, regreti ca citesti texte scrise tirziu ale unui analist ignorat. Articolele din volum au fost mai intii publicate in “Gazeta de Sud”, un ziar ce apare la Craiova. Chiar daca in prefata vorbeste de tiraje exceptionale, apropiate cotidianelor centrale, totusi analizele lui Alin Teodorescu au un traseu secundar, nu intra in primul val national de opinii.
Recunosc, pina nu demult, nu stiam ca tine o rubrica saptaminala. Dar opiniile exprimate in mass-media ma interesau. Lasa mereu sa se inteleaga un lucru simplu, ca stie multe, dar nu spune tot ce stie, ca autorul are acces la informatii la prima mina si lasa putin pentru noi. Alin Teodorescu vede mereu dincolo de cenusiul evenimentului, o semnificatie mai adinca.
Articolele publicate de Alin Teodorescu nu au taisul din otel de Damasc precum textele lui C.V.Tudor, nu sint nici bolnave de scenarita ca editorialele lui S.R.Stanescu si nu sint nici imbibate cu venin de sageata indiana ca pilulele lui Cornel Nistorescu. Pe de alta parte, nu sint nici lucide, revelatorii, broderii fine pe o schema narativa ca analizele lui Ion Cristoiu si nu au nici gustul se sampanie agitata ca tabletele lui Mircea Dinescu.
Alin Teodorescu este un analist profund. Nu e pitoresc. Nu scrie nici cu vitriol si nici cu cerneala simpatica. Fata de colegii care pun minie in fraza, Alin Teodorescu prefera sa scrie despre ce vede dincolo de aparenta. Leaga, asociaza, coroboreaza datele realului. E un spirit liber, stie asta si i se pare cea mai corecta perspectiva. Mereu alege pentru articolele sale saptaminale teme din zona secundara sau terta a situatiilor politice, dar cu un maxim impact in zona realitatii sociale. Pe aceasta pariaza Alin Teodorescu si aici e miezul si performanta articolelor sale.
Intrebarea morometiana “Ce facem noi acilea?” evocata pitoresc la finalul unui articol este subinteleasa in toate textele. Alin Teodorescu dezvolta o pragmatica a politicii din perspectiva celui ce ia pe cont propriu o afacere. Tot ce scrie aici scrie din aceasta perspectiva. Putini insa mai fac asta. Si acesta este, probabil, semnul cel mai subtil sub care isi scrie articolele.
Caci unii, din aceeasi enigmatica stirpe a ziaristilor, scriu doar de dragul politicii, calarind un cal, cind pe val, cind pe mal, altii nu sar de picanteria politica, nu au acces la esente. Citiva scriu la umbra stapinului in floare. Nu e rau. E chiar foarte rau. Alin Teodorescu este de o cu totul alta factura. Nu e umoral, ca altii. Nu si-ar putea numi volumul "Otravurile mele", ca un mare clasic francez. Dimpotriva, Alin Teodorescu e un spirit lucid, echidistant. Ia la refec saptamina. Vede in maruntaiele ei, ca vrajitoarele Eladei, altceva decat oficiosii momentului, identifica si priveste cu luciditate clipa ce devine istorie.
Initial toate aceste editoriale au fost efemeride. Este soarta si fatalitatea editorialelor. Doar insumate si grupate tematic in carte ele formeaza o istorie panelata a acestor ani. Alin Teodorescu ia clipa la scarmanat, o traieste, vede totul din perspectiva problemelor omului de afaceri roman care, iesit cu sacu-n cap din comunism invata tirziu normalitatea. Istoria evocata de sociologul nostru e istoria traita. Fata de toti articlierii care privesc pe toate fetele clipa in ipostaza ei politica, Alin Teodorescu muta centrul de greutate al comentariilor sale pe ipostaza economica. Este marea noutate a cartii. Necazul este ca si de pe celalalt versant se vede la fel si lacomia si prostia si nepriceperea.
Pentru a da coerenta cartii, cele o suta optzeci de articole sunt grupate tematic in cinci capitole: “Guvernarea”, “Partide si politicieni”, “Dimineata sectorului privat”, “Lumea subiectiva” si “Zidirea de sine”. In primul capitol exista o lista cu chestiuni arzatoare la ordinea zilei: relaxare fiscala, rolul statului, resurse, societate civila, organizatii neguvernamentale, blocajul financiar, prioritatile guvernarii, aderarea europeana, coruptia, dosarele Securitatii, cota unica, justitie, politie, tranzitie, patronate... Lista ar putea continua. Ca in “La Mosi”, de Caragiale.
AlinTeodorescu ilustreaza in ipostaza jurnalistica o generatie de oameni care vrea sa traiasca altfel, acea specie de mamifere care a trait Revolutia din decembrie 1989 ca pe o mintuire personala, a parasit sectorul de stat si s-a aruncat cu capul inainte in sectorul privat. Alin Teodorescu este un observator exact si sever al perioadei de tranzitie. Dar nu in zona filosofiei tranzitiei, ci in ceea ce am putea numi pragmatica tranzitiei. Autorul nu se situeaza la mijloc, intre Rau si Bun si analizeaza oportunitatile. Alin Teodorescu a optat, analizeaza fenomenele din perspectiva micului intreprinzator roman: “Pina cind fiecare centimetru patrat de pamint, fiecare surub, fiecare utilaj nu va avea un proprietar fizic si identificabil, cresterea economica nu va fi posibila in Romania”.
Fatalmente, al doilea capitol “Partide si politicieni” este mai putin spectaculos. Portretul votantului roman e o tema mai rar abordata. Cerintele sint firesti dar, concluzioneaza autorul, “pentru politicienii de astazi, aceste cerinte sint venite din cosmos”. Adesea, candidatii la functia de primar sustin lucruri trasnite. Un inventar de situatii aduce pagina in zona tabletelor caragialesti.
Remarcabila prin luciditate este analiza candidaturii din 2000 a lui Traian Basescu la Primaria Capitalei, campanie atipica, specifica politicianului pragmatic. De asemenea, o poveste exemplara este evocarea prejudecatilor despre initiativa lui George Soros de a deschide o fundatie la Bucuresti.
O fiziologie literara speciala, ceva intre Balzac si Negruzzi ofera Alin Teodorescu in evocarea unui tip social : alesul local, evocat in “Tactica biroului pirjolit”. Concluzia este memorabila, cind preiei puterea in Romania, parca ai fi o armata de ocupatie.
Un articol antologic, publicat la mijlocul lunii ianuarie 2004 e plin de avertismente. Probabil ca a fost o saptamina cenusie si atunci a publicat “Seherezada la pensie”. Frumoasa cadina, “buna producatoare de telenovele” spune povesti sultanului somnolent ce conduce “triburi arabe”. Un excelent sistem de aluzii face ca textul sa aibe doua fete, ca matasea.
Cind si cind, cite o amintire picanta sau nazdravana da farmec special editorialului prin aura epica adaugata. “Despre organizarea serviciilor publice” e unul din ele, probabil cel mai bun. Povestea spusa cu haz sau naduf face din analiza fenomenului economic sau politic o forma blinda si domestica de comunicare.
Are fraza curata, directa, fara aluviuni stilistice. Stie sa cistige cititorul care, in epoca moderna, nu-si mai omoara timpul cu lectura, ci fura patimas timpul lecturii, fie in autobuz, cu o mina tinindu-se de bara, fie in vreo pauza la munca sau sorbind articolul cu cafea. Pe scurt, editorialele lui Alin Teodorescu formeaza un manual de morala practica, de politica pusa in aplicare.
Niciodata nu bate cimpii. Adesea bate saua. Are fraza cursiva, uscata, fara bucle narative. Stie multe dar spune rar acest lucru. Prefera aluzia, spusa simplu, fara marafeturi est-etice. Tendintele din anchetele sociometrice ii permit sa spuna mai devreme adevaruri grele. E un spirit scuturat de iluzii, un foarte lucid observator al socialului.
Impune in publicistica stilul hitru, morometian. Arunca in prim planul analizei ipoteze de lucru, le despica-n patru, cu prudenta. Strecoara concluziile aluziv, si discret caci stie un lucru esential: realul, mai ales cel politic, e naravas.
Citite azi, dupa alternanta la guvernare, textele, toate, sint valabile, au adevaruri strecurate subtil. Un sociolog si un analist de talia lui Alin Teodorescu are acces la date coroborate, la vectori si tendinte pe care ceilalti nici nu le vad, nici nu le aud. De aceea autorul stie ceva ce noua cititorii traiti de iluzii lirice, ne scapa.
In concluzie cartea lui Alin Teodorescu e o mica si atipica istorie a perioadei. Nici o saptamina nu e seaca pentru editorialist. Si nici nu seamana una cu alta. Acum, developate, articolele sunt pline de invataminte grave. Ajunse in mina cititorului, devin cartofi copti, scosi de pe jar, fierbinti si aburinzi de chimia reactiei cu realul. De aceea, pentru cititor, profitul e exemplar. Lectura te intiaza in temele realului. Sau, dupa celebra formulare a lui Mircea Eliade, face sa ti se topeasca solzii de pe privire si sa vezi o realitate esentiala.
Prof. Viorel Mortu
De la inceput vom spune ca Alin Teodorescu are o buna dictie a ideilor, scrie fara complexe, asa cum vorbeste, aparent lejer, ceva intre confesiune si analiza, cu mici ironii, aparent nevinovate, plasate in montura frazelor. Adesea urmarindu-i demonstratiile, regreti ca citesti texte scrise tirziu ale unui analist ignorat. Articolele din volum au fost mai intii publicate in “Gazeta de Sud”, un ziar ce apare la Craiova. Chiar daca in prefata vorbeste de tiraje exceptionale, apropiate cotidianelor centrale, totusi analizele lui Alin Teodorescu au un traseu secundar, nu intra in primul val national de opinii.
Recunosc, pina nu demult, nu stiam ca tine o rubrica saptaminala. Dar opiniile exprimate in mass-media ma interesau. Lasa mereu sa se inteleaga un lucru simplu, ca stie multe, dar nu spune tot ce stie, ca autorul are acces la informatii la prima mina si lasa putin pentru noi. Alin Teodorescu vede mereu dincolo de cenusiul evenimentului, o semnificatie mai adinca.
Articolele publicate de Alin Teodorescu nu au taisul din otel de Damasc precum textele lui C.V.Tudor, nu sint nici bolnave de scenarita ca editorialele lui S.R.Stanescu si nu sint nici imbibate cu venin de sageata indiana ca pilulele lui Cornel Nistorescu. Pe de alta parte, nu sint nici lucide, revelatorii, broderii fine pe o schema narativa ca analizele lui Ion Cristoiu si nu au nici gustul se sampanie agitata ca tabletele lui Mircea Dinescu.
Alin Teodorescu este un analist profund. Nu e pitoresc. Nu scrie nici cu vitriol si nici cu cerneala simpatica. Fata de colegii care pun minie in fraza, Alin Teodorescu prefera sa scrie despre ce vede dincolo de aparenta. Leaga, asociaza, coroboreaza datele realului. E un spirit liber, stie asta si i se pare cea mai corecta perspectiva. Mereu alege pentru articolele sale saptaminale teme din zona secundara sau terta a situatiilor politice, dar cu un maxim impact in zona realitatii sociale. Pe aceasta pariaza Alin Teodorescu si aici e miezul si performanta articolelor sale.
Intrebarea morometiana “Ce facem noi acilea?” evocata pitoresc la finalul unui articol este subinteleasa in toate textele. Alin Teodorescu dezvolta o pragmatica a politicii din perspectiva celui ce ia pe cont propriu o afacere. Tot ce scrie aici scrie din aceasta perspectiva. Putini insa mai fac asta. Si acesta este, probabil, semnul cel mai subtil sub care isi scrie articolele.
Caci unii, din aceeasi enigmatica stirpe a ziaristilor, scriu doar de dragul politicii, calarind un cal, cind pe val, cind pe mal, altii nu sar de picanteria politica, nu au acces la esente. Citiva scriu la umbra stapinului in floare. Nu e rau. E chiar foarte rau. Alin Teodorescu este de o cu totul alta factura. Nu e umoral, ca altii. Nu si-ar putea numi volumul "Otravurile mele", ca un mare clasic francez. Dimpotriva, Alin Teodorescu e un spirit lucid, echidistant. Ia la refec saptamina. Vede in maruntaiele ei, ca vrajitoarele Eladei, altceva decat oficiosii momentului, identifica si priveste cu luciditate clipa ce devine istorie.
Initial toate aceste editoriale au fost efemeride. Este soarta si fatalitatea editorialelor. Doar insumate si grupate tematic in carte ele formeaza o istorie panelata a acestor ani. Alin Teodorescu ia clipa la scarmanat, o traieste, vede totul din perspectiva problemelor omului de afaceri roman care, iesit cu sacu-n cap din comunism invata tirziu normalitatea. Istoria evocata de sociologul nostru e istoria traita. Fata de toti articlierii care privesc pe toate fetele clipa in ipostaza ei politica, Alin Teodorescu muta centrul de greutate al comentariilor sale pe ipostaza economica. Este marea noutate a cartii. Necazul este ca si de pe celalalt versant se vede la fel si lacomia si prostia si nepriceperea.
Pentru a da coerenta cartii, cele o suta optzeci de articole sunt grupate tematic in cinci capitole: “Guvernarea”, “Partide si politicieni”, “Dimineata sectorului privat”, “Lumea subiectiva” si “Zidirea de sine”. In primul capitol exista o lista cu chestiuni arzatoare la ordinea zilei: relaxare fiscala, rolul statului, resurse, societate civila, organizatii neguvernamentale, blocajul financiar, prioritatile guvernarii, aderarea europeana, coruptia, dosarele Securitatii, cota unica, justitie, politie, tranzitie, patronate... Lista ar putea continua. Ca in “La Mosi”, de Caragiale.
AlinTeodorescu ilustreaza in ipostaza jurnalistica o generatie de oameni care vrea sa traiasca altfel, acea specie de mamifere care a trait Revolutia din decembrie 1989 ca pe o mintuire personala, a parasit sectorul de stat si s-a aruncat cu capul inainte in sectorul privat. Alin Teodorescu este un observator exact si sever al perioadei de tranzitie. Dar nu in zona filosofiei tranzitiei, ci in ceea ce am putea numi pragmatica tranzitiei. Autorul nu se situeaza la mijloc, intre Rau si Bun si analizeaza oportunitatile. Alin Teodorescu a optat, analizeaza fenomenele din perspectiva micului intreprinzator roman: “Pina cind fiecare centimetru patrat de pamint, fiecare surub, fiecare utilaj nu va avea un proprietar fizic si identificabil, cresterea economica nu va fi posibila in Romania”.
Fatalmente, al doilea capitol “Partide si politicieni” este mai putin spectaculos. Portretul votantului roman e o tema mai rar abordata. Cerintele sint firesti dar, concluzioneaza autorul, “pentru politicienii de astazi, aceste cerinte sint venite din cosmos”. Adesea, candidatii la functia de primar sustin lucruri trasnite. Un inventar de situatii aduce pagina in zona tabletelor caragialesti.
Remarcabila prin luciditate este analiza candidaturii din 2000 a lui Traian Basescu la Primaria Capitalei, campanie atipica, specifica politicianului pragmatic. De asemenea, o poveste exemplara este evocarea prejudecatilor despre initiativa lui George Soros de a deschide o fundatie la Bucuresti.
O fiziologie literara speciala, ceva intre Balzac si Negruzzi ofera Alin Teodorescu in evocarea unui tip social : alesul local, evocat in “Tactica biroului pirjolit”. Concluzia este memorabila, cind preiei puterea in Romania, parca ai fi o armata de ocupatie.
Un articol antologic, publicat la mijlocul lunii ianuarie 2004 e plin de avertismente. Probabil ca a fost o saptamina cenusie si atunci a publicat “Seherezada la pensie”. Frumoasa cadina, “buna producatoare de telenovele” spune povesti sultanului somnolent ce conduce “triburi arabe”. Un excelent sistem de aluzii face ca textul sa aibe doua fete, ca matasea.
Cind si cind, cite o amintire picanta sau nazdravana da farmec special editorialului prin aura epica adaugata. “Despre organizarea serviciilor publice” e unul din ele, probabil cel mai bun. Povestea spusa cu haz sau naduf face din analiza fenomenului economic sau politic o forma blinda si domestica de comunicare.
Are fraza curata, directa, fara aluviuni stilistice. Stie sa cistige cititorul care, in epoca moderna, nu-si mai omoara timpul cu lectura, ci fura patimas timpul lecturii, fie in autobuz, cu o mina tinindu-se de bara, fie in vreo pauza la munca sau sorbind articolul cu cafea. Pe scurt, editorialele lui Alin Teodorescu formeaza un manual de morala practica, de politica pusa in aplicare.
Niciodata nu bate cimpii. Adesea bate saua. Are fraza cursiva, uscata, fara bucle narative. Stie multe dar spune rar acest lucru. Prefera aluzia, spusa simplu, fara marafeturi est-etice. Tendintele din anchetele sociometrice ii permit sa spuna mai devreme adevaruri grele. E un spirit scuturat de iluzii, un foarte lucid observator al socialului.
Impune in publicistica stilul hitru, morometian. Arunca in prim planul analizei ipoteze de lucru, le despica-n patru, cu prudenta. Strecoara concluziile aluziv, si discret caci stie un lucru esential: realul, mai ales cel politic, e naravas.
Citite azi, dupa alternanta la guvernare, textele, toate, sint valabile, au adevaruri strecurate subtil. Un sociolog si un analist de talia lui Alin Teodorescu are acces la date coroborate, la vectori si tendinte pe care ceilalti nici nu le vad, nici nu le aud. De aceea autorul stie ceva ce noua cititorii traiti de iluzii lirice, ne scapa.
In concluzie cartea lui Alin Teodorescu e o mica si atipica istorie a perioadei. Nici o saptamina nu e seaca pentru editorialist. Si nici nu seamana una cu alta. Acum, developate, articolele sunt pline de invataminte grave. Ajunse in mina cititorului, devin cartofi copti, scosi de pe jar, fierbinti si aburinzi de chimia reactiei cu realul. De aceea, pentru cititor, profitul e exemplar. Lectura te intiaza in temele realului. Sau, dupa celebra formulare a lui Mircea Eliade, face sa ti se topeasca solzii de pe privire si sa vezi o realitate esentiala.
Prof. Viorel Mortu
