Mama unui deţinut de la Penitenciarul Tichileşti, dată pe mâna judecătorilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mama unui deţinut de la Penitenciarul Tichileşti, dată pe mâna judecătorilor

Caz penal la Penitenciarul de Minori şi Tineri de la Tichileşti.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au dispus, zilele trecute, trimiterea în judecată a inculpatei Doina Gabriela Ţuţuman, în vârstă de 48 de ani, din municipiul Bucureşti, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 185 alin. 1 din Legea 254/2013 ("Introducerea în mod ilicit de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor şi alcool în penitenciar, centru de reţinere şi arestare prevenitvă, centru educativ şi centru de detenţie, în scopul folosirii lor de către deţinuţi"). Potrivit dosarului penal, bucureşteanca pusă sub acuzaţie a introdus anul trecut, în timpul vizitei făcute fiului încarcerat la Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti două telefoane mobile, 8 cartele SIM şi un încărcător, deşi fusese informată că acest lucru este interzis prin lege.
Procurorul de caz precizează: "În data de 3 iunie 2014, Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti a sesizat faptul că, la data de 23 mai 2014, inculpata Ţ.D.G. a introdus în unitate două telefoane mobile, opt cartele SIM şi un încărcător, disimulate în bagajul personal".
În ziua în care s-a petrecut incidentul, bucureşteanca Doina Gabriela Ţuţuianu s-a prezentat la PMT Tichileşti pentru a-şi vizita fiul încarcerat, Andrei Cristian P. La intrarea în penitenciar, femeii i s-a explicat despre interdicţia introducerii de obiecte interzise în unitate, inclusiv telefoane mobile şi cartele SIM. Ulterior, efectuîndu-se controlul de rutină, asupra inculpatei au fost găsite obiectele enumerate mai sus, şi anume telefoanele mobile, cartelele SM şi încărcătorul.
"Fiind audiată, inculpata Ţ.D.G. a declarat că a fost informată cu privire la bunurile interzise a fi introduse în penitenciar, dar că a înţeles că regula se referă doar la bagajul pentru deţinut, nu şi la geanta personală, fiind astfel în eroare datorită stării de oboseală şi stresului", precizează reprezentanţii acuzării.
Anchetatorii spun că respectivele telefoane şi cartele SIM nu erau pentru folosinţa personală a vizitatoarei, ci urma a fi predate fiului încarcerat. Bunurile au fost ridicate şi depuse în Camera de corpuri delicte de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro