• a suferit când şi-a văzut copilul pierzându-şi pletele bălaie în urma efectelor chimioterapiei, la fel de mult cum a suferit şi la fiecare gest care arăta durerea prin care trece puiul ei de numai 3 anişori • însă, în final, niciun sacrificiu nu este prea mare şi nimic din ce a fost greu nu mai contează • asta a simţit şi Sorina Popa, mama lui Bogdi, băieţelul pentru care s-a mobilizat întreaga comunitate brăileană • iar el a învins tumora! • aşa cum v-am obişnuit, în fiecare an, de 8 martie, cotidianul “Obiectiv” publică un material dedicat femeilor şi mamelor • astăzi vă invităm să aflaţi povestea unei mămici şi unei familii speciale
Oare prin ce durere trece o mamă, atunci când află că puiul ei, de numai trei anişori, suferă de o boală gravă. Oare ce este în sufletul ei, atunci când medicul pune cruntul diagnostic: cancer. Cum face să îşi privească copilul în ochi, astfel încât cel mic să nu îşi dea seama ce o apasă? La aceste întrebări sunt îndreptăţiţi să răspundă doar cei care au trecut printr-o asemenea experienţă. Cei care au vegheat seară de seară la căpătâiul copilului lor aflat pe patul de spital şi s-au rugat cu toată fiinţa ca puiul lor să se facă bine. Aşa cum a făcut şi Sorina Popa, mama lui Bogdi, băieţelul de numai 3 anişori pentru care s-a mobilizat întreaga comunitate brăileană în cadrul campaniei “Bogdi învinge tumora”. Iar el a reuşit! A învins “bubiţa-monstruleţ”, aşa cum descria el boala de care suferea. Şi Sorina e cea care, împreună cu soţul şi frăţiorul mai mic al lui Bogdi, l-au ajutat să iasă învingător. Aşa cum v-am obişnuit, în fiecare an de 8 martie, cotidianul “Obiectiv” publică un articol dedicat femeilor şi mamelor speciale. Astăzi, vă invităm să citiţi un astfel de articol, despre o mămică şi o familie specială. O familie de luptători! De la mic la mare.
Copiii, cea mai mare comoară
Sorina şi-a dorit foarte mult copii, ea având patru fraţi şi şase nepoţi. În 2007, s-a îndrăgostit de viitorul ei soţ, Cristian, care la acel moment era poliţist în comuna Mihai Bravu, şi s-au căsătorit în 2014, după ce ea a terminat masteratul în Drept. Un an mai târziu, s-a născut primul lor copil, un băieţel pe care l-au botezat Bogdan Ioan. Bogdi, aşa cum îl ştim noi. Ea îşi aminteşte şi acum primul moment în care şi-a strâns bebeluşul în braţe, însă cuvintele care să descrie acea emoţie sunt de prisos.
“Bogdi ne-a schimbat viaţa în bine. Am fost foarte fericiţi să îl avem, mai ales că ni l-am dorit foarte mult. Primul an a fost greu, că era mititel şi, ca orice mămică la primul copil, aveam tendinţa să mă panichez la orice se întâmpla cu el. Dar era şi frumos. Mă bucuram de orice făcea. Orice zâmbet, orice grimasă, orice cuvânt, toate mi se păreau minunate”, îşi aduce aminte mămica.
Cum Bogdi le-a umplut viaţa de bucurie, cei doi soţi şi-au dorit să mai aibă un copil şi în 2018 Sorina a adus pe lume tot un băieţel, căruia i-au pus numele Damian.
“Când a făcut Bogdi un an şi jumătate, eu mi-am pierdut tatăl. Şi atunci am realizat că pentru mine a însemnat foarte mult că i-am avut aproape pe fraţii mei. Alături de ei am reuşit să trecem mai uşor peste pierderea tatălui. Şi atunci ne-am gândit ca Bogdi să nu fie singur, să aibă un frate alături, să fie şi apropiaţi de vârstă, să se joace împreună. Să fie doi fraţi şi doi prieteni”, spune aceasta.
În timpul sarcinii cu cel de-al doilea copil, Sorina îi povestea lui Bogdi că la ea în burtică se află frăţiorul lui, iar momentele în care băieţelul stătea cu capul pe pântecul ei au fost magice, la fel cum sunt toate momentele petrecute împreună de cei patru: Sorina, Cristian, Bogdi şi Damian - “cristisoribogdidami”, aşa cum îi cunoaşteţi de pe Facebook.
Lupta cu cancerul şi curajul de a cere ajutor
Aşa cum mulţi dintre voi ştiţi, în mai 2018, în urma unui control, părinţii au primit vestea că Bogdi, la doar 3 anişori, ar putea avea o tumoră la ficat. Au urmat mai multe investigaţii medicale, la fiecare întâlnire părinţii având o fărâmă de speranţă că diagnosticul poate fi greşit. Nu a fost aşa şi, într-un final, medicii din Cluj le-au confirmat că băiatul suferă de hepatoblastom gradul 4 cu metastaze la plămâni.
“Nici nu ştii cum să reacţionezi când afli o astfel de veste. Am plâns... Ne-au dat mult curaj prietenii apropiaţi. Fără să spunem, au început să vină la noi, să ne ajute pur şi simplu cu bani. Ei singuri veneau, prietenii din jurul nostru, oameni necunoscuţi sau vecini. Au venit vecinii şi ne-au spus «Uitaţi, că o să aveţi nevoie...» Am căpătat putere prin asta. Căci chiar aveam nevoie”, povesteşte Sorina.
Iar situaţia în care se afla copilul lor nu era una uşoară, medicii spunând că este nevoie şi de un transplant de ficat. Şi nu doar gravitatea bolii era o problemă, ci şi banii, numai preţul pentru transplant fiind estimat la 80.000 euro. Sorina ne-a mărturisit că la acel moment ei economisiseră nişte bani pentru a-şi vinde apartamentul şi a-şi cumpăra o casă, însă nu erau nici pe departe suficienţi. Însă prietenii apropiaţi le-au spus să nu îşi facă griji în privinţa costurilor necesare tratamentului, singura lor preocupare fiind să caute cea mai bună clinică pentru ca Bogdi să se facă bine.
“Toată lumea ne dădea speranţă şi ne spunea să nu ne facem griji de bani. Atunci când soţul meu a plecat cu Bogdi la Cluj, prietenii şi colegii lui s-au gândit să facă pagina de Facebook şi ei ne-au întrebat dacă suntem de acord să pornească o campanie. La început am fost reticenţi să facem publică povestea, însă te gândeşti ce poţi face pentru copil ca să îi fie bine şi să nu se agraveze. Îmi era şi teamă că Bogdi era bine, era vesel, dacă îl priveai ziceai că nu are nimic. Şi îmi era teamă că situaţia lui se va schimba de la zi la zi, mai ales că ne-au spus că există pericolul să se rupă tumora sau să crească prea mare şi atunci ar fi fost o problemă mai mare decât deja era”, susţine Sorina.
Au mers “pe mâna” prietenilor, iar aceştia au creat pe Facebook pagina de donaţii “Bogdi învinge tumora”. Iar de acolo lucrurile au scăpat de sub control, în cea mai frumoasă formă posibilă, donaţiile curgând una după alta.
“Totul a fost copleşitor! Cu adevărat copleşitor! Nu am avut timp să realizăm ce se întâmplă. Am primit zeci, sute de mesaje, telefoane. Credeţi-mă că nu mai ştiu cu cine am vorbit atunci. Totul s-a întâmplat foarte repede. Cum s-a întors soţul cu Bogdi de la Cluj, a doua zi am făcut paşapoartele, iar în următoarea zi toţi patru, eu, Cristi, Bogdi şi Damian, am plecat în Turcia”, declară aceasta.
În tot acest timp, deşi era doar un pui de om de 3 anişori, Bogdi s-a purtat foarte matur, înţelegând parcă situaţia în care se afla.
Cea mai bună decizie
Deşi nu a fost o decizie uşoară, mai ales că părinţii nu se gândiseră să plece în străinătate, clinica American Hospital din Turcia a fost şansa lui Bogdi la o viaţă sănătoasă, locul în care băieţelul a scăpat de “bubiţa-monstruleţ”, aşa cum descria el tumora.
Drumul până acolo a fost plin de emoţii. După primele investigaţii, medicul specialist le-a spus care e diagnosticul şi ce tratament trebuie urmat, însă nu le-a promis nimic. Le-a spus doar atât: “Voi face tot ce pot şi tot ce ştiu”. Iar prima lună de tratament a fost cea mai grea, atât pentru Bogdi, cât şi pentru Sorina, care vedea durerea prin care trece copilul ei.
“În iunie 2018, prima fază după chimioterapie a fost cumplită. Bogdi începuse să se schimbe şi nu ştiam ce să îi fac... E dureros să îţi vezi copilul suferind. Mai ales când l-am tuns… Când l-am tuns, atunci a fost cel mai greu”, mărturiseşte aceasta.
După acea şedinţă au urmat apoi încă şapte, tratament ce a lăsat urme pe trupul firav al lui Bogdi, însă, cum spune Sorina, a avut şi noroc pentru că stările nu durau foarte mult, copilul primind un tratament pentru efectele adverse ale chimioterapiei. În luna august 2018, chiar de Sf. Maria, Bogdi primea prima veste bună, aceea că e posibil să nu aibă nevoie până la urmă de transplantul de ficat.
Cadoul nepreţuit
După primele opt şedinţe de chimioterapie, pe 23 septembrie, a urmat operaţia de extirpare a tumorii, ziua intervenţiei chirurgicale fiind programată chiar de ziua Sorinei.
“Cu o zi înainte, am vorbit cu el şi i-am zis că o să îl taie domnul doctor la burtică şi o să scoată bubiţa, o să scape şi nu o să mai facem mult tratament. Iar el era foarte bucuros. «Şi o să mergem acasă?», mă întreba. «Da, mami, o să mergem acasă!». El era bucuros că merge la operaţie şi scapă de bubiţa-monstruleţ”, îşi aminteşte Sorina.
Bogdi urma să fie operat de o echipă de medici foarte buni, însă acest lucru nu a însemnat că părinţii nu au stat cu sufletul la gură.
“Am avut emoţii foarte mari pentru că medicul chirurg ne-a spus că el vede ce este pe ecograf, dar nu ştie ce va găsi înăuntru. Dânsul ne-a spus că nu ne poate garanta 100% reuşita operaţiei. Însă ne-a spus să avem încredere că o să fie bine. Şi ne-a dat încredere că totul o să fie bine şi a contat foarte mult pentru psihicul nostru”, declară aceasta.
Deşi, iniţial, intervenţia chirurgicală ar fi trebuit să dureze 3-4 ore, trecuseră deja 5 ore şi părinţii nu aveau nicio veste. Iar aşteptarea era din ce în ce mai grea.
“Nu mai puteam să stau. Am mers în faţa blocului operator unde era o sală de aşteptare amenajată. Când au ieşit medicii, pur şi simplu am mers şi i-am îmbrăţişat. După privire mi-am dat seama că e bine. «Totul va fi bine!», mi-au spus. Le-am mulţumit. Le-am spus că astăzi e ziua mea şi ei mi-au dat cel mai frumos cadou. În momentul acela, nu conştientizasem că s-a terminat tot şi Bogdi era scăpat”, îşi aminteşte mămica.
Însă Sorina spune că greul cel mai mare nu a fost înainte de operaţie, ci după, cât Bogdi a stat la terapie intensivă şi nu a avut niciunul dintre părinţi alături, aşa cum era el obişnuit. “La un moment dat, asistenţii ne-au permis, după ce şi-a mai revenit, să ajungem până aproape de salonul lui de la terapie intensivă. Ne vedea prin sticlă, îl vedea şi pe cel mic, şi se mai înviora când vedea că suntem acolo”, spune aceasta.
Când totul s-a terminat cu bine după operaţie, Bogdi a primit şi un cadou din partea părinţilor pentru că a fost extrem de curajos în lupta cu “buba-monstruleţ”. Dar faptul că intervenţia a fost o reuşită nu a însemnat că soţii Popa au scăpat de griji. Ei au stat cu emoţii la următoarele cinci şedinţe de chimioterapie pe care băieţelul le-a mai făcut, la fel cum au făcut-o şi la ultimul control înainte să vină acasă, cel de pe 28 ianuarie, puţine fiind momentele în care şi-au permis să se bucure fără reţineri.
“Deşi eram uşuraţi, noi nu am sărbătorit de teamă. Însă m-am bucurat foarte tare pe 3 ianuarie, când ne-au venit rezultatele AFP, indicele tumoral, şi a fost cea mai mică valoare. M-am bucurat ca un copil şi Bogdi mă vedea şi spunea «Mami, ce bine că eşti veselă! Îmi place de tine că eşti fericită». Am fost foarte fericită. Parcă m-am eliberat de presiune. Mie nu îmi venea să cred şi nici acum nu îmi vine să cred că sunt prin casă şi mă gândesc: «Mă vede cineva?»“, afirmă Sorina.
Şi-a găsit refugiul în rugăciune
Din mai 2018 şi până în februarie 2019, Sorina a trăit luni cumplite. Au fost multe nopţi nedormite, multe plânsete pe înfundate, dar a trecut mai uşor peste toate cu rugăciune.
“Eu şi soţul meu suntem oameni credincioşi, însă atunci am început să mă rog mai mult decât o făceam de obicei. Nu mai plângem. Oricum plângeam înfundat, că nu puteam de faţă cu ei, însă nu plânsul acela în hohote care te eliberează. Am ales să nu mai plâng. Am ales să mă rog. Şi citeam multe cărţi primite de la oameni care au venit în Turcia şi ne-au adus pachete de acasă. Le mulţumesc din suflet, pentru că mi-au dat putere. Nu e uşor să trăieşti cu durerea asta. Dar cumva m-a întărit Dumnezeu”, spune, cu ochii în lacrimi, aceasta.
Fiecare mămică este o eroină
Sorina crede că indiferent ce se întâmplă în viaţă, oricât cât de greu ţi-ar fi la un moment dat, menirea ta, ca mamă, este să faci tot ce poţi pentru a-ţi ocroti copilul. Pentru ea, fiecare mămică este o eroină. Eroi sunt şi cei care le-au înţeles povestea, sutele sau chiar miile de oameni care au făcut donaţii şi, astfel, le-au permis părinţilor să nu ducă şi povara banilor. Datorită lor, oamenilor generoşi din toate colţurile ţării, şi nu numai, Bogdi este astăzi acasă.
“Să ştii că sunt multe mămici ca mine. Doar că nu le vedem. Fiecare mămică e o eroină. Pentru mine, mămicile care au făcut grupul de donaţii sunt nişte eroine şi aş vrea să le mulţumesc. Chiar şi cel mai mic ajutor pentru noi a contat enorm. Mi-a povestit Laura un caz. A venit la un eveniment în Monument o familie care nu îşi permitea să facă o donaţie, dar totuşi şi-au donat banii lor de hrană. Cum aş putea să le mulţumesc? Fiecare ajutor, fiecare bănuţ, chiar şi un singur leu dacă au dat, eu le mulţumesc foarte mult. Aşa ne-au ajutat să ne întoarcem acasă cu bine. Mulţumiri speciale şi prietenilor apropiaţi, ei au fost aripile noastre. De asemenea, mulţumim societăţilor comerciale, instituţiilor publice, IPJ Brăila şi Primăriei pentru ajutorul oferit. Mulţumim din suflet Asociaţiei «Salvează o inimă»! Le mulţumim tuturor! Mulţumim fiecărui om pentru fiecare donaţie! Le mulţumim din suflet pentru că datorită lor n-am avut povara banilor şi asta ne-a permis să stăm concentraţi la tratamentul lui Bogdi”, spune Sorina.
“Am câştigat timp şi vreau să mă bucur de fiecare clipă”
La începutul lunii februarie, după o luptă grea, Sorina, Cristian, Bogdi şi Damian s-au întors acasă, la Brăila, şi încă nu le vine să creadă că povestea lor are un final fericit. Desigur, emoţii sunt la fiecare control lunar, Bogdi urmând să fie monitorizat timp de 5 ani. Însă Sorina afirmă că vrea să se bucure de fiecare moment petrecut alături de familia pe care şi-a dorit-o şi pe care o iubeşte enorm, indiferent ce va fi de acum încolo.
“Acum sunt fericită! Eram fericită şi înainte pentru că eu mi-am dorit viaţa de mămică şi copii. A fost dureros, dar vreau să mă bucur de fiecare clipă fără să mă gândesc ce va mai urma. Mă bucur că îl am acum şi mă bucur de fiecare cuvânt, reacţie, zâmbet, de fiecare joacă a noastră, pentru că nu ştiu ce va mai urma. Am câştigat timp şi vreau să îl iubesc şi încerc să îi arăt că îl iubesc. Mult”, îşi încheie povestea Sorina Popa.
Cei care vor să afle mai multe despre tot ce a însemnat lupta lui Bogdi o pot face urmărind pagina de Facebook “Povestea tumorii”.
