Mamă şi fiu băgaţi în spital de un şofer neatent | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mamă şi fiu băgaţi în spital de un şofer neatent

* vinovat este conducătorul autocisternei, care nu a păstrat distanţa corespunzătoare în trafic * tot pe fondul neatenţiei, un alt şofer a lovit un mopedist

Neatenţia în conducere a fost cauza a două accidente petrecute luni, pe raza judeţului. Unul dintre evenimente a avut loc la ora 19.05, pe DN 2B, în afara localităţii Vădeni, fiind provocat de un şofer în vârstă de 25 de ani, din comuna Cazasu, care conducea o autocisternă şi, din cauza neatenţiei în conducere, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autoturismul din faţă. Maşina, condusă de un brăilean în vârstă de 31 de ani, a oprit pentru efectuarea virajului la stânga, moment în care autocisterna a lovit-o în partea din spate. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe contrasens şi acroşat de un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă, condus de un şofer de 32 de ani, din municipiu. În urma accidentului, a fost rănită soţia conducătorului auto, în vârstă de 33 de ani, şi copilul în vârstă de 4 ani, ambii pasageri în autoturism, fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Toţi conducătorii auto implicaţi în eveniment au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii au desfăşurat cercetarea la faţa locului şi au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
În aceeaşi zi, la ora 19.15, un tânăr de 18 ani, din Brăila, în timp ce conducea autoturismul pe banda locală a Şoselei Râmnicu-Sărat, dinspre DE 87 către Bulevardul Dorobanţilor, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere, pătrunzând pe banda 1 a şoselei şi a intrat în coliziune cu mopedul condus în aceeaşi direcţie de un brăilean în vârstă de 53 de ani. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a pasagerei de pe moped, în vârstă de 63 de ani, din municipiu, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale, nerămânând internată.
Ambii conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro