Majoritatea francezilor, infideli | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Majoritatea francezilor, infideli

Conform sondajului, 55% dintre bărbaţi recunosc că au fost infideli, iar 32% dintre femei admit că şi-au înşelat soţii. Acest comportament este în progres accentuat la ambele sexe în ultimii 40 de ani, trecând de la 19% în 1970 la 30% în 2001 şi 43% în prezent, mai arată sondajul, preluat de Agerpres.
Însă infidelitatea este văzută diferit în funcţie de sex. Două femei din trei consideră că „să săruţi înseamnă să înşeli", iar 57% din repondenţii de ambele sexe apreciază că şi schimbul de mesaje cu un anumit sens constituie o formă de infidelitate.
Francezii rămân totuşi optimişti: 68% dintre ei cred că o persoană poate fi credincioasă alteia toată viaţa. În schimb, 63% (faţă de 53% în 2010) dintre soţi sunt de părere că poţi iubi pe cineva fiindu-i totuşi infidel.
Studiul mai arată că infidelitatea nu este un comportament înnăscut. Bărbaţii mai în vârstă şi mai avuţi (66% din cei peste 50 de ani) se remarcă „printr-o experimentare mai bogată a comportamentelor extraconjugale". Unii se mulţumesc totuşi cu puţin: un francez din doi (46%) a sărutat deja pe altcineva decât propria parteneră şi 50% admit că s-au dedat la practici de seducţie cu caracter adulterin.
În ceea ce priveşte fanteziile, trei bărbaţi din patru (76%) şi două femei din trei (67%) s-au visat în posturi erotice cu altcineva decât partenerul lor, iar 32% au recunoscut că au avut contacte intime cu partenerul gândindu-se la altcineva.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro