Majoretele de la Waldorf pleacă la Festivalul Naţional de la Arad | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Majoretele de la Waldorf pleacă la Festivalul Naţional de la Arad

Ele au obţinut de la sponsori cei 200 de litri de motorină de care aveau nevoie, iar Primăria le-a pus la dispoziţie o maşină şi un şofer. "Îmi place sportul şi atunci când pot ajut. Am văzut articolul, că mai au nevoie de 40 de litri de motorină, şi m-am hotărât să le ajut. Atâta tot", a explicat Teodor Cristian, patronul Agenţiei imobiliare "Cristian".

Vineri dimineaţă, trupa formată din cele 12 fete va pleca spre Arad. Sâmbătă vor evolua în cadrul Festivalului Naţional de Majorete, iar duminică se vor întoarce spre casă. Vor fi cazate la un liceu. "Organizatorii aveau pentru noi şi un hotel, dar preţurile erau duble şi fetele nu şi-au permis să cheltuie atâţia bani, 70 de lei pentru două nopţi. La internatul liceului este preţul la jumătate. De mâncat vom vedea cum ne vom descurca pentru că nici timp foarte mult nu vom avea. Noi ne-am antrenat zilnic. Astăzi doar ce am terminat, iar mâine o luăm de la capăt. Ne dorim foarte mult să facem o figură frumoasă", a spus instructoarea Claudia Popea.

Din echipa care va reprezenta Brăila la Festivalul Naţional de Majorete fac parte: Teodora Popea, Loredana Duţă, Lavinia Dumitrescu, Andreea Burcuş, Mirela Mirea, Anca Brăgău, Ana Maria Popescu, Ana Maria Rusen şi Ana-Maria Frone, de la Şcoala Waldorf, Maria Popa şi Georgiana Hariga de la Liceul de Artă, şi Roxana Popa de la Şcoala nr. 22. Un alt sponsor care a dat fetelor 100 de litri de motorină a fost Constantin Mocanu. Majoretele brăilene s-au calificat la faza naţională după ce la faza zonală de la Piatra Neamţ au reuşit să se situeze pe locul şapte la categoria lor de vârstă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro