Maistru militar găsit mort între liniile de cale ferată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Maistru militar găsit mort între liniile de cale ferată

Azi-dimineaţă, trupul neînsufleţit al unui bărbat de 42 de ani, care ar fi maistru militar în Constanţa,
a fost găsit în zona Gării Făurei. Cadavrul era între liniile de cale ferată. Poliţiştii de la Transporturi au demarat ancheta pentru a stabili în ce condiţii s-a produs decesul. Bărbatul s-ar fi deplasat de la Constanţa spre Buzău, însă, azi noapte, în jurul orei 1.00, ar fi încercat să coboare în zona Făurei, având probabil tren de legătură. Din primele cercetări, moartea ar fi survenit, cel mai probabil, pe fondul unor afecţiuni medicale. Pe cadavru nu au fost constatate leziuni sau tăieturi, dovadă că nu a fost lovit de vreun tren.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro