* conform datelor oficiale, numărul de noi îmbolnăviri cu Covid-19 înregistrează, la Brăila, un trend descendent * de luni până miercuri inclusiv, au fost înregistrate 63 de noi cazuri de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 11 mai puține față de săptămâna trecută
Situația Covid din județul Brăila înregistrează o ușoară scădere, cel puțin față de săptămâna trecută. Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brăila, în perioada 12-14 septembrie au fost înregistrate 63 de noi cazuri de coronavirus, dintr-un total de 503 de teste efectuate. Totodată, în același interval, zece cazuri Covid au fost spitalizate, ulterior trei pacienți solicitând externarea pe propria răspundere, iar alți doi bolnavi au fost transferați pe secția ATI. Și, pentru prima dată în această lună, în județul nostru nu a mai fost înregistrat niciun deces din cauze asociate Covid.
Amintim că săptămâna trecută, în același interval, la Brăila au fost înregistrate 74 de noi cazuri de Covid-19, dintre care 12 au fost spitalizate, doi pacienți fiind preluați pe secția ATI.
Și la nivel național, cifrele oficiale indică o ușoară scădere a ratei de infectare. Miercuri, 14 septembrie, de exemplu s-au înregistrat 2.254 de noi infecții cu virusul SARS-CoV-2, dintr-un total de 19.182 de teste efectuate. În ceea ce privește situația deceselor, și aici se observă o scădere semnificativă, conform datelor oficiale, fiind raportate miercuri, opt decese, dintre care șapte la persoane nevaccinate anti-Covid,