Mai multă forţă pentru poliţişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Dau milităria jos din pod!

Mai multă forţă pentru poliţişti

un proiect de lege pus în dezbatere de Ministerul Afacerilor Interne are prevederi importante şi îi poate sprijini pe oamenii legii, dacă va fi pus în aplicare • şeful IPJ Brăila, cms. şef Constantin Glugă, a prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, principalele prevederi şi a vorbit despre importanţa acestora pentru cei care aplică legea devin infracţiuni împiedicarea poliţistului de a-şi exercita obligaţiile de serviciu, întrebuinţarea în public de expresii sau gesturi obscene faţă de un poliţist şi locatarii care tulbură liniştea publică, în ciuda avertismentelor, adică dau muzica la maxim, pot ajunge la închisoare, pedeapsa fiind între 3 luni şi doi ani

 

Indivizii care îi jignesc pe poliţiştii aflaţi la datorie sau le arată gesturi obscene ar putea fi pedepsiţi cu închisoarea de la trei luni la un an. La fel ar putea păţi şi cetăţenii care organizează frecvent petreceri, fie în apartament, fie în curtea locuinţei, sau chiar în stradă, şi nu ţin cont de cât de tare este dată muzica. Dacă până acum, gălăgioşii scăpau cu o amendă, acum ar putea fi introdusă pedeapsa cu închisoarea. Este vorba despre trei noi infracţiuni, ce ar putea intra în vigoare odată cu modificările ce se vor a fi aduse Legii 61/1991 privind ordinea publică. Practic, vorbim despre propuneri legislative pentru întărirea autorităţii poliţistului, proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice fiind în dezbatere publică la Ministerul Afacerilor Interne. Cele mai frecvente proceduri care privesc direct interacţiunea cu cetăţenii - legitimarea, încătuşarea, conducerea la sediul poliţiei - se introduc în Legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române (Legea 218/2002), pentru a fi cunoscute de toţi cetăţenii. Prin proiectul de lege supus dezbaterii publice se stabileşte şi dreptul poliţistului de a solicita oricărei persoane care face obiectul unor măsuri poliţieneşti să renunţe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat, să ţină mâinile la vedere şi/sau să adopte o poziţie inofensivă care exclude săvârşirea unei acţiuni violente.

 

Noile infracţiuni

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, comisar şef Constantin Adrian Glugă, a prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, toate prevederile supuse dezbaterii, subliniind că, din punctul lui de vedere, sunt benefice pentru activitatea poliţienească.

S-a vorbit despre introducerea noilor infracţiuni care, cel mai probabil, îi vor determina pe oameni să fie mai atenţi la comportamentul avut faţă de organul de control sau faţă de vecini. “Devine infracţiune împiedicarea poliţistului să-şi exercite obligaţiile de serviciu referitoare la luarea unor măsuri pentru constatarea săvârşirii, în flagrant, de infracţiuni sau contravenţii, ocrotirea vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale a persoanelor aflate într-o stare de pericol, legitimarea, controlul corporal, al bagajelor şi al vehiculului sau conducerea unei persoane la sediul poliţiei. Pedeapsa propusă este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă. Devine infracţiune întrebuinţarea în public de cuvinte, expresii ori gesturi jignitoare sau obscene în mod nemijlocit la adresa unui organ de urmărire penală, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Continuarea săvârşirii unor fapte prin care se tulbură folosinţa locuinţei locatarilor dintr-un imobil, prin ignorarea avertismentelor lansate de agentul constatator şi după aplicarea amenzii prevăzute de lege, se va pedepsi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani, a precizat şeful Poliţiei Brăila. În legătură cu prima infracţiune, chiar la nivel de MAI s-a arătat faptul că se întâmplă frecvent ca în timp ce poliţistul interacţionează cu o persoană în cadrul unei proceduri poliţieneşti, alte persoane de pe margine intervin şi obstrucţionează acţiunea poliţistului în aplicarea legii. La cealaltă infracţiune, jignirea poliţistului, este vorba despre cazurile când oamenii legii merg să potolească anumite scandaluri şi se trezesc ei luaţi la înjurături. Nu mai vorbim de cazurile când vecinii exagerează cu muzica şi, în ciuda avertismentelor sau amenzilor, nebunia continuă. S-a considerat că în astfel de cazuri trebuie luate măsuri mai drastice. Toate aceste propuneri au fost prezentate, la data de 2 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la MAI.

După cum a explicat comisarul Glugă, o altă modificare importantă este cea legată de creşterea cuantumului amenzii pentru refuz de legitimare. Potrivit noilor prevederi, creşte sancţiunea pentru refuzul de legitimare de la amendă cuprinsă între 100 şi 500 lei, la amendă cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei. “În cazul controlului poliţistului rutier, lipsa documentelor se sancţionează cu amendă de până la 1.000 de lei, de multe ori fiind vorba de persoane care uită aceste documente, cu atât mai mult în cazul în care ne referim la un refuz, la o intenţie clară de a nu răspunde unei solicitări legitime a poliţistului, această faptă trebuie sancţionată mai drastic”.

 

Modificări la Legea 218/2002

Este vorba aici despre prevederi clare cu privire la acţiunile poliţiştilor, în relaţiile cu cetăţenii, adică legitimarea, conducerea la sediul poliţiei, controlul corporal şi al vehiculului, fiind consemnate şi drepturi ale persoanelor conduse la sediul poliţiei.

După cum a explicat şeful IPJ Brăila, legea stabileşte dreptul poliţistului de a legitima şi de a stabili identitatea persoanelor, iar în acest proiect supus dezbaterii sunt enumerate explicit situaţiile în care se justifică această măsură.

Legitimarea se face asupra persoanei care încalcă dispoziţiile legale ori există suspiciunea că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală sau există suspiciunea că aceasta a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta.

Se face legitimarea şi în cazul persoanelor care solicită sprijinul sau intervenţia organelor de poliţie, faţă de cele care sunt sub influenţa alcoolului sau altor substanţe psihoactive, sau cu ocazia unor controale sau razii. “Vorbim despre situaţii expres prevăzute în lege şi este de bun augur şi pentru poliţişti şi pentru cetăţeni. Se elimină astfel interpretările faţă de o activitate a poliţiştilor. Legat de conducerea la sediul Poliţiei, de asemenea, este foarte bine detaliat acest aspect în noul text de lege. Poliţistul are dreptul să conducă o persoană la sediul poliţiei, atunci când: nu s-a putut stabili identitatea acesteia, ori există suspiciuni cu privire la identitatea declarată sau veridicitatea documentelor prezentate; există suspiciunea că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală; periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane; a săvârşit în flagrant o faptă prevăzută de legea penală; este dată în urmărire; a evadat din starea legală de reţinere sau deţinere, a fugit dintr-un centru educativ, centru de detenţie. Lipsa acestor detalii ar fi dat dreptul la anumite interpretări”, a mai explicat inspectorul şef Glugă.

În plus, se prevăd drepturile persoanelor conduse la sediul poliţiei şi este important de menţionat că verificarea unei persoane conduse la sediul poliţiei trebuie să se realizeze în cel mult 24 de ore ca măsură administrativă. Această măsură nu trebuie confundată cu măsura reţinerii prevăzută de Codul de Procedură Penală, aici fiind vorba despre o măsură de cercetare penală.

Sunt prevederi legate şi de controlul corporal şi controlul vehiculului. “Persoana condusă la sediul poliţiei este supusă, în toate cazurile, controlului corporal, al bagajelor şi vehiculului, în scopul identificării unor arme, obiecte sau substanţe, ce pot fi folosite împotriva poliţistului, a altor persoane sau pentru autovătămare, ori a căror prezenţă este de natură să creeze un pericol pentru ordinea publică. Controlul corporal şi al bagajelor persoanei legitimate, precum şi a vehiculului utilizat de aceasta se face în scopul ridicării bunurilor supuse confiscării, interzise sau care pot fi utilizate ca probe într-o procedură judiciară”.

Se fac precizări şi cu privire la încătuşarea unei persoane, condiţiile în care se poate aplica această procedură legală de către organele de poliţie. “Poliţistul are dreptul de a utiliza cătuşe sau alte mijloace de imobilizare adecvate: împotriva persoanei ce face obiectul măsurii conducerii la sediul poliţiei; persoana este cunoscută cu un comportament violent la adresa sa, a persoanelor sau bunurilor; a comis sau este suspectă de săvârşirea unei infracţiuni cu violenţă ori de terorism; a evadat din starea legală de reţinere sau deţinere ori s-a sustras de la executarea unei măsuri preventive sau a unei pedepse privative de libertate; faţă de aceasta a fost dispusă o măsură privativă de libertate”.

 

Poliţiştii pot intra într-o locuinţă fără acordul proprietarului, în anumite condiţii

Textul de lege spune că se introduce prezumţia de intenţie a unei acţiuni violente îndreptată împotriva poliţistului. Este vorba aici de fapta oricărei persoane de a nu se conforma solicitărilor poliţistului (să renunţe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat, să ţină mâinile la vedere şi/sau să adopte o poziţie inofensivă care exclude săvârşirea unei acţiuni violente îndreptate împotriva acestuia) sau de a se apropia de acesta după ce, în prealabil, a fost somată prin cuvintele “Stai, poliţia! – Nu te apropia!”. “Este o prevedere extrem de importantă care duce la eliminarea din capul locului a oricăror posibile agresiuni îndreptate împotriva poliţistului. Poliţistul are dreptul să solicite oricărei persoane care face obiectul unor măsuri poliţieneşti să renunţe la mijoacele ce pot fi folosite pentru acest atac armat şi ca atare s-a introdus şi această prezumţie de intenţie a unei acţiuni violente”, a mai explicat şeful IPJ Brăila.

O altă prevedere extrem de importantă pentru poliţişti este legată de dreptul de a pătrunde într-un spaţiu privat, fără acordul proprietarului. Poliţistul are dreptul de a pătrunde într-o locuinţă sau orice spaţiu delimitat fără învoirea proprietarului sau a reprezentatului legal, dacă există  indicii că în acel spaţiu se află o persoană a cărei viaţă este în pericol sau este o persoană decedată în interior, dacă în acel spaţiu se află autorul unei infracţiuni flagrante, comisă prin folosirea unei arme ori substanţe explozive sau dacă în acel spaţiu este o persoană care pregăteşte un atac terorist.”Foarte bine delimitate aceste situaţii şi sunt convins că vor elimina confuziile şi interpretările la momentul acţiunii poliţiştilor”, a arătat sursa citată.

Poliţistul poate pătrunde în spaţiul respectiv, inclusiv prin folosirea forţei dacă există motive temeinice pentru a anticipa rezistenţă armată sau alte

tipuri de violenţă ori există un pericol cu privire la distrugerea probelor.

Acestea sunt principalele modificări ce ar putea fi aduse celor două legi , fiind în dezbatere publică pe site-ul MAI, expunerea de motive fiind prezentată tot acolo.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro