* polițiștii din cadrul Direcției de Ordine Publică - Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au finalizat cercetările într-o cauză penală, 20 de persoane fiind trimise în judecată * în perioada anilor 2018 - 2019, cei în cauză ar fi constituit un grup infracțional organizat, transfrontalier, cu scopul desfășurării unor activități ilegale din domeniul pescuitului, achiziției, transportului și comercializării peștelui impropriu consumului uman * la data de 14 mai 2019, polițiștii români și cei din țările vizate au pus în aplicare 169 de mandate de percheziție domiciliară, inclusiv la Brăila, peste 30 tone de peşte fiind confiscate
Alexandru IONESCU
Dosarul „Mafia peştelui contaminat”. Peste 30 de tone de peşte impropriu consumului uman au fost confiscate în urma unor percheziţii de amploare efectuate în mai 2019 în mai multe judeţe din ţara noastră, inclusiv la Brăila, dat şi în Spania şi Italia. Era vorba despre importante cantităţi de peşte care erau distribuite consumului oamenilor, chiar dacă erau improprii consumului. Cotidianul nostru a scris despre „Mafia peştelui contaminat de la Brăila”, unde au avut loc percheziţii, articolele prezentate fiind urmatoarele: http://obiectivbr.ro/content/video-mafia-pe%C5%9Ftelui-contaminat-la-br%C4%83ila-episodul-ii-16-membri-ai-grup%C4%83rii-%C3%AEn-arest; http://obiectivbr.ro/content/video-mafia-pe%C5%9Ftelui-contaminat-la-br%C4%83ila
Într-un comunicat postat pe site+ul Poliţiei Române se arată că, la data de 25 iunie, polițiștii din cadrul Direcției de Ordine Publică - Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au finalizat cercetările într-o cauză penală, 20 de persoane fiind trimise în judecată.
Acestea sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, comercializarea de produse alterate, deținerea și transportul sau comercializarea de pește fără documente legale. „În rechizitoriul întocmit de procuror, s-a reținut că, în perioada anilor 2018 - 2019, cei în cauză ar fi constituit un grup infracțional organizat, transfrontalier, cu scopul desfășurării unor activități ilegale din domeniul pescuitului, achiziției, transportului și comercializării peștelui impropriu consumului uman.
Gruparea, formată din cetățeni români, francezi, italieni și maghiari, ar fi creat un mecanism infracțional pentru procurarea ilegală a peștelui, din afara țării, transportul acestuia și, ulterior, comercializarea lui în România. Ea acționa pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcție de obiectul de activitate (pescuit ilegal/achiziție/transport/comercializare pește etc.). Produsele piscicole ar fi fost obținute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei și Franței, unde pescuitul era interzis, peștele din acele zone fiind impropriu consumului uman. Ulterior, cantitatea de pește rezultată în urma pescuitului ilegal ar fi fost depozitată și transportată, fără documente legale și fără autorizații sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, așa cum impune legislația europeană și română în domeniu”, se arată în comunicatul Poliţiei Române.
Potrivit anchetatorilor, aducerea în România a peștelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziții intracomunitare, prin intermediul unor societăți românești cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înființate pentru a servi activității infracționale.
Investigațiile comune cu statele europene sursă s-au valorificat prin blocarea accesului pe piața românească a peste 30 de tone de pește, impropriu consumului uman, a cărui valoare s-ar fi ridicat la 600.000 de lei.
Cu sprijinul Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a fost distrusă întreaga cantitate de pește confiscată.
Percheziţii de amploare, inclusiv la Brăila
Reamintim faptul că, la data de 14 mai 2019, polițiștii români și cei din țările vizate au pus în aplicare 169 de mandate de percheziție domiciliară. În România, au fost desfășurate 115 percheziții (în București și județele Constanța, Călărași, Dâmbovița, Argeș, Ilfov, Tulcea, Prahova, Brașov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu și Maramureș), la care au participat și reprezentanți ai Poliției Naționale din Spania.
Alte 26 de percheziții au fost efectuate în Italia, 9 în Spania, 9 în Franța și 10 în Ungaria, la care au participat și polițiști români. „În cauză, s-au dispus măsuri asigurătorii față de membrii grupului, în valoare de aproximativ 500.000 de euro ”.
Documentarea activității infracționale s-a desfășurat de către polițiști din cadrul Direcției de Ordine Publică, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., Inspectoratului de Poliție Județean Arad, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor și Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Membri ai grupării din Brăila au ajuns în arest preventiv la Constanţa. La data de 20 iunie 2019, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila a emis un comunicat de presă în care anunţa că suspecţii în cazul mafiei peştelui contaminat adus din Spania, Italia şi Franţa şi comercializat în România, inclusiv Brăila, se află în arest preventiv din 19 iunie. Era vorba atunci despre 16 membri ai grupării infracţionale, aceştia fiind bănuiţi de evaziune fiscală, comercializare de produse alterate, fals în înscrisuri, comercializare de peşte fără documente legale şi altele. “Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi, având în vedere complexitatea cauzei, precum şi caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul EUROJUST, fiind efectuate anchete în Italia, Spania, Franţa, Ungaria şi Portugalia, coordonate direct de EUROJUST şi EUROPOL”, se mai arăta în comunicatul IPJ.
169 de mandate de percheziţie domiciliară dintre care 11 la Brăila
Reamintim faptul că, la mijlocul lunii mai 2019, poliţiştii români şi cei din ţările vizate au pus în aplicare 169 de mandate de percheziţie domiciliară dintre care 11 au fost la Brăila. Practic, în România, au fost desfăşurate 115 percheziţii (pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Constanţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Argeş, Ilfov, Tulcea, Prahova, Braşov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu şi Maramureş), la care au participat şi reprezentanţi ai Poliţiei Naţionale din Spania. Alte 26 de percheziţii au fost efectuate în Italia, 9 în Spania, 9 în Franţa şi 10 în Ungaria, la care au participat şi poliţişti români.
“Gruparea, formată din sute de persoane (români, francezi, italieni şi maghiari), ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peştelui, din afara ţării, pentru transportul acestuia şi, ulterior, pentru comercializarea lui în România. Ea nu funcţiona după un sistem piramidal ci, dimpotrivă, acţiona pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte, în funcţie de obiectul de activitate (braconaj piscicol /transport marfă/comercializare etc.). Produsele piscicole erau obţinute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei şi Franţei, unde pescuitul era interzis, peştele din acele zone fiind impropriu consumului. Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată şi transportată fără a avea autorizaţie sanitar-veterinară, aşa cum impune legislaţia europeană şi română în domeniu.Aducerea în România a peştelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziţii intracomunitare, prin intermediul unor societăţi româneşti cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înfiinţate pentru a servi activităţii infracţionale”, se preciza în comunicat în legătură cu modul în care a acţionat gruparea.
La Brăila, reamintim că poliţiştii români şi spanioli, alături de inspectori ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi Siguranţa Alimentelor din judeţul nostru au efectuat percheziţii la 11 adrese, dintre care 8 în municipiu (inclusiv în Piaţa Mare) şi 3 în localitatea Cazasu. Potrivit imaginilor furnizate de către IPJ Brăila, peştele era ţinut în lăzi murdare folosite pe post de “acvariu”, iar într-o altă locaţie, marfa era ţinută în lăzi din plastic mai mici, neacoperită. Într-un coş, au fost găsite atunci sume impresionante de bani, lei şi valută, dar şi bonuri de masă.
Investigaţiile comune s-au valorificat atunci prin blocarea accesului pe piaţa românească a 30 de tone de peşte, impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei. Trebuie precizat că întreaga cantitate de peşte confiscată a fost distrusă cu sprijinul Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.