Mafia italiană şi-a cumpărat groapă de gunoi în România | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mafia italiană şi-a cumpărat groapă de gunoi în România

Administratorii gropii de gunoi de la Glina, de lângă Bucureşti, Victor Dombrovschi şi Sergio Pileri, au fost reţinuţi, luni, în România, în baza unui mandat european de arestare, emis de autorităţile italiene, pentru tentativă de spălare de bani în favoarea mafiei, potrivit unor surse judiciare.
Conform surselor citate de mediafax.ro, cei doi au fost ridicaţi concomitent cu mai mulţi presupuşi complici ai acestora, reţinuţi în urma unor descinderi care au avut loc în Italia.
Dombrovschi şi Pileri urmează să fie extrădaţi în Italia, au precizat sursele citate.
Cei doi ar face parte din gruparea Cosa Nostra, care se presupune că este coordonată de Massimo Ciancimino, fiul fostului primar din Palermo, cel care s-ar afla şi în spatele firmelor care administrează groapa de gunoi Glina, de la periferia Bucureştiului.
Potrivit presei italiene, în octombrie 2012, procurorii au făcut o anchetă ce a vizat persoane şi companii suspectate de implicare în vânzarea gropii de gunoi Glina, cea mai mare din Europa, tranzacţie evaluată la circa 100 de milioane de euro.
Procurorii din Roma verificau atunci ipoteza conform căreia Massimo Ciancimino jr. ar deţine, prin intermediari sau sub un nume fals, acţiuni la firme care administrează groapa de gunoi Glina. Sub paravanul acestor firme, Ciancimino jr. ar fi ascuns sute de milioane de euro, bani provenind din averea ilicită a tatălui său ori din activităţi proprii de spălare de bani.
În acea anchetă a fost implicată şi compania Ecorec, care se pare că îi aparţine lui Massimo Ciancimino, şi care deţine groapa de gunoi de la Glina.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro