Cântăreaţa americană este foarte interesată de această organizaţie catolică şi şi-a petrecut ziua de vineri, săptămâna trecută, în compania unor preoţi catolici, la sediul din Londra al acestei organizaţii.
Decizia artistei americane vine la puţin timp după ce Madonna ar fi avut, potrivit presei internaţionale, o serie de conflicte cu câţiva lideri ai cultului Kabbalah, în privinţa unor sume de bani strânse pentru fundaţia acesteia din Malawi şi care ar fi fost deturnate.
"A investit foarte mult în Kabbalah, iar ea a fost devastată de acele acuzaţii", a declarat o sursă. "A început să exploreze şi alte religii. Madonna a fost întotdeauna interesată de Opus Dei. Deocamdată, nu a devenit membru al cultului - a avut doar câteva discuţii neoficiale", a adăugat aceeaşi sursă.