• reginele șoselelor de altă dată vor putea fi văzute sâmbătă la tradiționala paradă a vehiculelor de epocă, pe străzile municipiului • evenimentul inclus în programul “Zilele Brăilei” va avea loc sâmbătă, 17 august, de la ora 17.30
În programul manifestărilor publice ocazionate de “Zilele Brăilei 2024”, sâmbătă, 17 august, după ora 17.30, se va desfășura tradiționala paradă a vehiculelor de epocă pe străzile municipiului și o expoziție în fața sediului Primăriei Brăila.
“Acțiunea are acordul administrației locale care a invitat Clubul Vehiculelor de Epocă București, președinte Nicu Apostol, cu mașinile interbelice. Din orașul nostru, am invitat la paradă și la expoziție peste 17 mașini cu o vechime de aproximativ 30-40 de ani, în scopul de a prezenta o parte a patrimoniului tehnic privat local, mașini de mărci variate, împreună cu proprietarii lor. Vom recunoaște că menținerea în funcțiune, în bună stare a unei mașini de peste 30-40 de ani este o performanță tehnică, chiar economică și pe acești entuziaști proprietari trebuie să-i apreciem și să-i cunoaștem. Avem și plăcute surprize cu mașini în premieră la acest eveniment, cu reginele șoselelor de altă dată”, ne-a declarat Valentin Nemțanu, președintele Clubului Hobby Auto Sport Brăila.