Miercuri, ofiţeri de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au confiscat o autoutilitară ce transporta produse de panificaţie fără documente. Maşina a fost identificată în cadrul unei acţiuni ce urmăreşte modul de respectare a prevederilor legale referitoare la transportul, depozitarea şi comercializarea ilicită a mărfurilor, în special a cerealelor, produselor de panificaţie şi accizabile.
În acest context, poliţiştii au oprit în trafic, pe strada Cezar Petrescu, autoutilitara condusă de brăileanul Marcel S., în interiorul căreia au fost găsite 1.316 bucăţi de diferite produse de panificaţie, în greutate de 210 kg, destinate comercializării, pentru care nu existau documente legale de provenienţă sau de însoţire a mărfii. "În această cauză s-a aplicat amendă contravenţională, în valoare de 5.000 de lei, conform OUG 12/2006 (modificată), iar cantitatea de 210 kg produse de panificaţie şi autoutilitara au fost confiscate", a precizat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.
Tot miercuri, lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Ianca au oprit în trafic, pe DN 2B, autoturismul condus de Marcel N. (44 de ani) din Galaţi. În portbagajul maşinii poliţiştii au găsit 3.000 bucăţi dopuri pvc, cu furtun, a căror provenienţă nu a putut fi dovedită cu acte legale. Bunurile, în valoare totală de 5.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.