În afara oraşului Făurei, un autoturism "Dacia" s-a înfipt într-un copac, după ce i-a explodat un cauciuc. La volan se afla un tânăr de 20 de ani, care nu a mai putut stăpâni vehiculul. El a suferit leziuni şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
La data de 9 noiembrie, la ora 15.10, Laurenţiu I., din Făurei, a apelat numărul pentru urgenţe 112 şi a sesizat că, pe DJ 203, în afara localităţii, a avut loc un accident rutier. Echipa operativă din cadrul Poliţiei oraşului Făurei s-a deplasat la faţa locului şi a stabilit că Valentin G. (20 de ani), din comuna Dudeşti, conducea autoturismul pe drumul judeţean, dinspre comuna Jirlău către oraşul Făurei. "Din cauza unei explozii la una dintre anvelope, acesta a pierdut controlul autovehiculului şi a ieşit în decor, acroşând un copac. În urma evenimentului a rezultat rănirea şoferului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean Brăila, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, fără să rămână internat", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Poliţiştii l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, şi au întocmit dosar penal.