• poliţiştii au continuat să acţioneze în Brăila pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID - 19, fiind aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 4.900 lei • cele mai multe - 24 - s-au aplicat la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea infecţiei Covid-19 • au fost depistaţi nouă pasageri care nu purtau sau purtau necorepunzător masca de protecţie în mijlocul de transport
Zilnic, curg amenzile pentru persoanele care nu respectă regulile impuse în scopul prevenirii transmiterii infecţiei Covid. Marţi, poliţiştii au dat peste 20 de sancţiuni pe această linie, fiind depistaţi şi nouă pasageri care nu purtau mască în mijloacele de transport în comun.
Poliţiştii brăileni, împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” Brăila şi Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, continuă să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID - 19 şi încălcării normelor legale privind efectuarea transportului rutier public de persoane.
Astfel, în cursul zilei de marţi, au fost verificate 45 de societăţi comerciale şi au fost constatate 38 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 4.900 lei. Dintre acestea, cele mai multe - 24 -, au fost aplicate la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, 9 conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Alte două sancţiuni s-au dat potrivit Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, două la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi una conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, poliţiştii locali, sub coordonarea Poliţiei Municipiului Brăila, au desfăşurat acţiuni în mijloacele de transport în comun de pe raza municipiului Brăila, având ca principal obiectiv siguranţa cetăţenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID-19. “Cu această ocazie, au fost depistaţi nouă pasageri care nu purtau sau purtau necorepunzător masca de protecţie în mijlocul de transport, aceştia fiind sancţionaţi contravenţional conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19”, au transmis reprezentanţii IPJ Brăila.