Măsură de urgenţă în favoarea creşterii numărului de sportivi legitimaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Măsură de urgenţă în favoarea creşterii numărului de sportivi legitimaţi

• a fost emisă Ordonanţa nr. 157/2020 privind acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea şi sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanţă • aceasta este valabilă pentru toate cluburile care au CIS • CSM Brăila organizează deja acţiuni de selecţie pentru cele 12 secţii sportive pe care le are • “La CSM Brăila nu se percep taxe pentru antrenamente sau participările în competiţii”, spune Anamaria Necoară                                                                                       

 

Din cauza faptului că activitatea sportivă a intrat într-un regres fără precedent de la începutul pandemiei de Covid-19 şi până în prezent pe teritoriul României, Guvernul a emis Ordonanţa de urgenţă nr. 157/2020 privind acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea şi sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanţă. Prin această măsură se încearcă atragerea  copiilor spre mişcare, dar mai ales spre secţiile sporturilor de performanţă care există în fiecare oraş. Sunt vizaţi copii născuţi în perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2014, care până acum nu au mai practicat, în mod organizat, niciun sport. Iar de această ordonanţă pot beneficia toate cluburile care au Certificat de Identitate Sportivă (CIS), eliberat de Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS).

“Prin această Ordonanţă s-a luat în considerare importanţa practicării sportului de către copii şi creşterea numărului de sportivi legitimaţi care să practice diverse activităţi sportive într-un cadru organizat. Vorbim despre asigurarea bazei de selecţie pentru sportul de performanţă. Sunt vizaţi copii născuţi în perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2014, care nu au mai fost legitimaţi la un club unde să practice sporturi de performanţă. Ordonanţa este valabilă doar până la data de 30 noiembrie 2020. CSM Brăila, de exemplu, organizează acţiuni de selecţie pentru toate cele 12 secţii pe care le are, respectiv atletism, kaiac canoe, judo, sambo, box, înot, ciclism, triatlon, tenis de câmp, volei, dirt track, lupte greco-romane.  Valoarea unui  voucher este de 300 de lei, bani pe care îi vor primi doar copii care vor fi cooptaţi la secţiile sportive de la CSM Brăila. Dar de această Ordonanţă pot beneficia toate cluburile care au CIS”, ne-a declarat Anamaria Necoară, directorul interimar al CSM Brăila.

Sursa citată a menţionat însă faptul că de acest voucher pot beneficia numai copiii care sunt cooptaţi la secţiile clubului brăilean. De asemenea, a mai spus că CSM Brăila asigură gratuit toate condiţiile de pregătire şi participare în competiţii.

“Clubul nostru asigură gratuit toate condiţiile pentru antrenamente. Noi nu percepem bani pentru şedinţele de pregătire sau pentru participarea în concursurile naţionale. Pentru informaţii suplimentare puteţi telefona la numărul 0239 619205”, a mai spus Anamaria Necoară.

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro