* zilele trecute, 40 de copii din parohiile „Sfinții Arhangheli” și „Sfinții Apostoli”, din Brăila, au poposit la Mănăstirea Voievodală Măxineni * cei mici au fost însoțiți de preoți și de profesorii de religie
Tot mai mulți copii brăileni se bucură de excursii și minitabere gratuite, organizate de parohii creștin-ortodoxe din Brăila, în cadrul programului eparhial derulat în perioada vacanței de vară și intitulat „Vacanța din pridvorul Bisericii”.
Astfel, zilele trecute, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, 40 de copii din Parohiile „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din municipiul Brăila, au poposit la Mănăstirea Voievodală Măxineni, pentru a petrece împreună o zi plină de activități duhovnicești și recreative și pentru a se bucura de liniștea locului. Copiii au fost însoțiți de preoți, de cadre didactice și de voluntarii din parohii.
„După închinarea în sfânta biserică și la sfintele moaște, cei prezenți au participat la săvârșirea acatistului Sfântului Ioan Maximovici și au primit un cuvânt de învățătură referitor la istoricul acestei mănăstiri, la hramul acesteia, precum și câteva aspecte din viața Sfântului Ioan Maximovici. A urmat închinarea în Biserica Voievodală, unde s-au intonat câteva cântări religioase”, precizează prof. Gabriela Caragață, care i-a însoțit pe copii.
Programul zilei a continuat cu activități recreative cu jocuri variate, în cadrul cărora copiii au fost organizați pe echipe. Ghicitorile religioase, spre exmplu, i-au încântat mult pe copii și le-au consolidat cunoștințele despre credința creștină, despre sfinți și Biserică. Totodată, valorificând prezența vârstnicilor care li s-au alăturat, copiii și tinerii creștini și-au îmbogățit experiența de viață, aflând, din istorisirile acestora, întâmplări și fapte privitoare la ocupațiile tradiționale, meșteșuguri și obiceiuri.
La finalul programului, copiii au fost oaspeții unei agape creștine la mănăstire, fiind încântați de produsele tradiționale puse pe masă de gazde. Cu acest prilej, cei mici s-au bucurat de frumusețea și liniștea acestui loc binecuvântat și și-au exprimat recunoștința față de momentele trăite în această zi, au mai precizat organizatorii excursiei.