Aproximativ 50 de elevi de la şcolile "Caragiale", "Ecaterina Teodoroiu" şi Centrul Şcolar de Educaţie Inclusivă au decorat ouă şi au împărţit gânduri frumoase despre sărbătorile pascale în ultima zi de şcoală sub genericul "Mâini dibace avem şi noi". Ouăle vopsite şi obiectele realizate au fost apoi donate copiilor instituţionalizaţi în apartamentele familiale din Brăila. Activitatea a fost coordonată de directorii celor trei şcoli, prof. Valeriu Rusu, prof. Carmen Budur, prof. Georgeta Bălan şi prof. Nicolae Carnaru, alături de alte cadre didactice: Stelinina Copae, Valerica Radianov, Maria Tănase, Mihaela Căpăţână, Vasilica Martinescu, Maria - Magdalena Nehoianu, Ioana Râmboi şi Cornelia Iacob.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.