Reacţia partidului condus de Marian Lupu vine după ce preşedintele interimar Mihai Ghimpu a cerut sprijinul NATO pentru a determina Federaţia Rusă să-şi retragă trupele de pe teritoriul Republicii Moldova.
"PDM consideră inoportună asemenea intervenţii publice, care, în afară de încărcătură electorală, nu contribuie prin nimic la soluşionarea diferendului transnistrean. Mai mult ca atât, retorica antirusă, reluată în plină campanie electorală, poate duce la deteriorarea relaţiilor Republicii Moldova cu Federaţia Rusă, precum şi reprezintă o subminare a eforturilor diplomatice europene în problema conflcitului transnistrean. Considerăm inacceptabilă intervenţia publică de astăzi a preşedintelui interimar, Mihai Ghimpu", se precizează în declaraţia PDM.
Potrivit PDM, priorităţile Republicii Moldova sunt soluţionarea problemelor social-economice ale cetăţenilor. "Doar atunci când societatea va simţi atenţia statului faţă de nevoile cu care se confruntă vom avea pârghiile necesare de a stimula dorinţa cetăţenilor noştri din regiunea transnistreană", spune PDM.
Mihai Ghimpu nu a specificat despre ce fel de susţinere sau implicare este nevoie de la NATO în soluţionarea acestei probleme, precizează UNIMEDIA.
Demersul preşedintelui Ghimpu riscă să irite din nou Moscova, în prag de alegeri, în condiţiile în care şeful interimar al statului este considerat proromân şi a intrat în dizgraţia Rusiei mai ales după ce a propus o Zi a ocupaţiei sovietice.