Conferinta, organizata luni si marti de catre organizatiile non-guvernamentale ruse si Comisia internationala a juristilor, dezbate problema respectarii drepturilor omului in Rusia in cadrul luptei impotriva actelor teroriste, precum luarea de ostatici la scoala din Beslan in 2004 si asediul asupra teatrului moscovit in 2002.
"Exista numeroase incalcari care nu justifica definirea acestui razboi impotriva terorismului ca unul desfasurat la nivel international in care statele trebuie sa se sustina reciproc", a declarat Mary Robinson, fost presedinte al Irlandei si reprezentantul pentru drepturile omului pe linga secretarul general al Natiunilor Unite.
Ea face parte dintr-un grup de opt persoane, printre care avocati si profesori universitari, desemnati de catre Comisia internationala a juristilor pentru a studia impactul luptei impotriva terorismului la nivel mondial.
Membrii acestui grup s-au deplasat deja in noua state si urmeaza sa se intilneasca si cu oficiali ai Guvernului rus.
"Statul are datoria de a proteja cetatenii impotriva atentatelor teroriste, dar in Federatia Rusa, la fel ca in alte state unde ne-am deplasat, legile si practicile luptei impotriva terorismului ridica semne de intrebare privind protectia drepturilor omului", a declarat Stefan Trechsel, judecator la Tribunalul penal international pentru fosta Iugoslavie.