Autor al unui furt de jumătate de miliard de lei vechi, Costel Neagu, 33 de ani, recidivist cu o "coadă" de 691 de zile de închisoare, a fost arestat şi trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi participaţie improprie la contrabandă calificată. În primăvara lui 2014, Neagu a furat peste 200 de rame de ochelari de firmă şi mai multe perechi de ochelari de soare dintr-un magazin situat pe B-dul Dorobanţilor care, culmea, era dotat cu sistem de alarmă. Poliţiştii au reuşit să recupereze doar o mică parte din paguba de 55.000 lei produsă în urmă cu doi ani. În mai a.c., în urma unei percheziţii efectuate în cartierul Vidin, unde locuia suspectul, a fost găsită o puşcă cu lunetă despre care Neagu a afirmat senin că a cumpărat-o astă-toamnă din Spania şi a trimis-o la Brăila printr-o firmă de curierat. Patronii firmei de curierat şi rudele recidivistului habar n-aveau ce se află în colet.
Ochelari de firmă furaţi de pe B-dul Dorobanţilor
Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorul Marius Iacob, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, în ziua de 20 martie 2014, lucrătorii Poliţiei Municipiului Brăila s-au sesizat din oficiu, după ce, în noaptea precedentă, autori necunoscuţi făcuseră prăpăd în magazinul SC "Chromo Optic" SRL de pe B-dul Dorobanţilor, paguba pricinuită fiind de aproximativ 55.000 lei.
SC "Chromo Optic" SRL, societate cu profil oftalmologic, îşi avea sediul la parterul unui bloc de pe b-dul Dorobanţilor, având expuse la vânzare sau depozitate bunuri de profil, respectiv rame de ochelari şi ochelari de soare. În seara zilei de 19 martie 2014, ora 18.00, patronul societăţii a armat sistemul de alarmă, a asigurat uşile şi ferestrele magazinului, după care a părăsit spaţiul comercial. În acest timp, rămas fără bani, recidivistul Costel Neagu s-a hotărât să plece în oraş, ca să jefuiască o firmă sau un magazin. A luat cu el o şurubelniţă, o pereche de mănuşi textile şi o sacoşă de rafie - minimum necesar spărgătorului "care se respectă".
În jurul orei 4:00 dimineaţa, hoţul a ajuns lângă Liceul "Panait Cerna", unde se afla magazinul de optică medicală aparţinând SC "Chromo Optic" SRL Brăila. Procurorul de caz precizează: "După ce s-a asigurat că în zonă nu este nimeni, inculpatul a forţat cu şurubelniţa uşa de acces din termopan, sistemul de închidere al acesteia cedând. Purtând mănuşi pentru a nu lăsa amprente, inculpatul a pătruns în interior şi a sustras din vitrine şi de pe rafturi 250 de rame de ochelari de vedere şi 23 de perechi de ochelari de soare aparţinând unor mărci de renume (!). Inculpatul a pus bunurile sustrase în sacoşa de rafie, apoi a părăsit în grabă locul faptei. De aici, a mers înspre linia CFR, unde a aruncat şurubelniţa folosită la săvârşirea faptei, ajungând apoi în cartierul Vidin, unde-şi avea locuinţa".
Din acel moment, recidivistul de 33 de ani a început să împartă ramele scumpe şi ochelarii de soare. Cinci rame le-a dat unui prieten, Dănuţ, care le-a vândut în Oborul de cereale cu 300 de lei, iar două le-a dus la domiciliul tatălui său, pe strada Octav Doicescu. Cea mai mare parte, însă, le-a vândut printr-un intermediar unei societăţi comerciale din Bucureşti, încasând în schimb suma de 6.000 lei. Neagu a păstrat acasă, pentru uz propriu, 14 perechi de ochelari de soare, după care a părăsit ţara, ajungând în Spania.
Puşcă cu lunetă la ofertă
În ziua de 18 mai 2016, poliţiştii au efectuat o percheziţie pe strada Industriei, unde recidivistul Costel Neagu locuia cu chirie. În timpul descinderii, au fost găsite cele 14 perechi de ochelari de soare furate în martie 2014 de la SC "Chromo Optic" SRL, mănuşile textile folosite la furt, un cleşte gură de lup, foarfece de tăiat tablă, două şurubelniţe, o rangă, o drujbă, două staţii de emisie-recepţie, un polizor, mai multe electronice, precum şi o puşcă cu lunetă marca "Cometa" model 100, calibru 4,5 mm/177, cu aer comprimat, şi o cutie cu 85 de proiectile metalice tip rachetă.
Concomitent, oamenii legii au efectuat o percheziţie la adresa din buletin a recidivistului, pe strada Octav Doicescu (unde locuiesc părinţii inculpatului). Acolo au găsit opt perechi de ochelari, din care doar două făceau parte din "lotul ochelarilor de firmă".
"Neagu Costel a recunoscut fapta de furt pentru care a fost cercetat şi a consimţit să participe la reconstituire, indicând locul pe unde a pătruns în societate şi de unde a sustras perechile de rame de ochelari de vedere şi ochelarii de soare (...) Referitor la armă, inculpatul a declarat că nu deţine documente de provenienţă pentru ea şi că a cumpărat-o în noiembrie 2015, din Spania. În aprilie 2016, a trimis arma în România într-un colet, prin firma de curierat «Bârsan Trans» SRL, fără ca aceştia să cunoască ce este în interiorul pachetului", precizează procurorul care a supravegheat cercetările.
Coletul a fost ridicat din Gara CFR Brăila, de către fratele inculpatului. Nu era unul, ci şapte colete (!) pe care scris "haine", iar pe unul scria "scule de pescuit". Tânărul a precizat că a dus coletele acasă la frate-său Costel, fără să ştie ce anume se afla în interiorul lor.
Cât despre puşca cu lunetă găsită la domiciliul recidivistului, aceasta face parte din categoria armelor supuse autorizării. Costel Neagu, spun anchetatorii, nu figurează ca fiind deţinător de armă letală sau neletală şi nu a solicitat, conform legislaţiei naţionale, eliberarea unei autorizaţii pentru procurarea unei astfel de arme.
Inculpatul are un cazier bogat. A fost condamnat de mai multe ori, ultima oară în anul 2012. Deşi a primit 5 ani de închisoare cu executare, Neagu s-a liberat condiţionat în aprilie 2013, având un rest de pedeapsă neexecutat de 691 de zile de închisoare. Reţinut 24 de ore pe ordonanţă, în ziua de 18 mai 2016, inculpatul Costel Neagu a fost pus a doua zi sub control judiciar. Pe 24 mai, însă, Tribunalul Brăila a dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, a hoţului de pe B-dul Dorobanţilor, pentru săvârşirea celor trei infracţiuni. Puşca cu lunetă şi muniţia aferentă au fost introduse în Camera de corpuri delicte a IPJ Brăila, urmând a fi confiscate, potrivit legii.