* la inițiativa inimosului dirijor de cor Virgil Burcuș, de la Parohia Viziru de Jos, care a lansat provocarea în mediul virtual, iubitorii de natură din localitate au ieșit la plantat * puieții de frasin au fost puși la dispoziție de Pepiniera Ocolului Silvic Lacu Sărat * săptămâna aceasta, voluntarii vor planta și alți puieți în localitate
Acțiune demnă de toată lauda în comuna Viziru. În urma apelului lansat pe rețelele de socializare de inimosul dirijor de cor Virgil Burcuș, cântăreț bisericesc la Parohia Viziru de Jos, în ziua de vineri, 2 aprilie 2021, 15 voluntari din comuna brăileană - copii și adulți - au pus mâna pe hârleț și pe găleată și au mers să planteze puieți de frasin într-un loc pus la dispoziție de un localnic. „Acțiunea a fost un parteneriat al Asociației Grupul de Inițiativă Viziru cu Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei și Romsilva – Direcția Silvică Brăila. Scopul urmărit a fost „oxigenarea” comunei Viziru. Am plantat aproximativ 200 de puieți pe raza localității, iar săptămâna viitoare vom continua să plantăm în alte locuri de la Viziru. Cu siguranță vom planta și în zona școlii din Viziru, pentru că directorul instituției s-a arătat interesat”, ne-a precizat Virgil Burcuș, inițiatorul activității.
Alături de voluntarii vizireni s-au aflat trei angajați ai Romsilva, care i-au sfătuit pe aceștia cum să planteze puieții, la ce adâncime/distanță unul de altul și câtă apă să pună la rădăcina fiecărui copăcel.
Iată și anunțul silvicultorilor, postat în mediul online imediat după plantarea celor 200 de puieți de frasin: „Cu ocazia celebrării «Lunii Pădurii», Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, împreună cu voluntari din cadrul Asociației Grupul de Inițiativă Viziru și cu sprijinul Direcției Silvice Brăila - Ocolul Silvic Lacu Sărat, care ne-a furnizat puieții de frasin, a realizat o nouă activitate de plantare pe raza comunei Viziru”.