Ediţia 2015 a Memorialului "Maria Albuleţ" a fost câştigată de românca Luminiţa Cosma, de la ACS Apa Nova Bucureşti, care a realizat 7 puncte din 9 posibile. Locul secund i-a revenit şahistei din Serbia, Lena Milodinovic, iar al treilea bulgăroaicei Adriana Nikolova. Interesant este faptul că după primele şase runde, Cosma nu era pe podium, iar lideră era Nikolova, cu 6 puncte. Românca a avut însă un final foarte bun de turneu şi a înclinat balanţa în favoarea sa, în ultimele trei runde.
Ieri, după ultima rundă, la Casa memorială "Petre Ştefănescu Goangă", a vut loc festivitatea de premiere. Competiţia din acest an s-a desfăşurat în format open, cu nouă runde, oferind astfel şansa celor care au participat să obţină norme de maestre sau puncte în clasamentul FIDE.
Directorul turneului a fost maestrul FIDE, Nicolae Doroftei, iar arbitrajul a fost asigurat de arbitrul internaţional Dinu Nicula şi de arbitrul FIDE, Lucian Gîlea.
Turneul de şah a fost organizat de Primăria Municipiului Brăila şi Federaţia Română de Şah.