Lumânări aprinse pentru victimele SIDA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lumânări aprinse pentru victimele SIDA

Ziua Mondială de luptă împotriva HIV/SIDA a fost marcată la Brăila printr-o dezbatere organizată în cadrul proiectului "In My SHOES" co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei.
George şi Cosmin sunt numai două nume, alese aleatoriu, ale brăilenilor care au decedat din cauza complicaţiilor SIDA în ultimul timp, şi pentru care, luni, au fost aprinse lumânări, ca un act pios de aducere aminte pentru toţi cei care pot fi consideraţi nişte eroi ai luptei pentru viaţă. Momentul a avut loc în cadrul dezbaterii cu tema "HIV/SIDA o problemă a comunităţii", organizată de Asociaţia Persoanelor Afectate (APA) Brăila, în colaborare cu Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), pentru a marca la nivel local Ziua Mondială de luptă împotriva HIV/SIDA. Cu acest prilej, dr. Delia Râşnoveanu - medic primar boli infecţioase, coordonatorul programului HIV-SIDA la nivelul judeţului, a transmis un mesaj de încurajare pentru cei care, bolnavi de foarte mulţi ani, au obosit în lupta cu duşmanul invizibil, atenţionându-i că trebuie să urmeze tratamentul specific toată viaţa. Dezbaterea a avut ca scop identificarea situaţiei şi problemelor persoanelor seropozitive la nivelul judeţului, stabilirea direcţiilor de acţiune pentru perioada următoare. "În condiţiile economice, politice şi sociale în continuă schimbare, analiza situaţiei persoanelor seropozitive la nivelul judeţului, este necesar a fi realizată periodic pentru a preveni şi rezolva cât mai rapid situaţiile de întrerupere de tratament, situaţiile de discriminare sau de restricţionare a accesului la serviciile medicale sau sociale", a afirmat Constantin Vlase, preşedintele APA Brăila. În cadrul manifestării au fost distribuite pliante informative.
Dezbaterea a fost organizată în cadrul proiectului "In My SHOES" ce are ca obiectiv general creşterea premiselor de integrare socială pentru persoanele seropozitive din România, printr-o serie de activităţi, printre care spectacole de teatrul social, campanii de educare, jocuri interactive, dezbateri etc.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro