Candidatul PNL la Primăria Generală, Ludovic Orban, a declarat duminică seara că aşteaptă "mai multă implicare şi o prezenţă un pic mai activă" din partea preşedintelui Klaus Iohannis, inclusiv în politica internă.
Întrebat într-o emisiune la Digi 24 dacă are ce să-i reproşeze preşedintelui Klaus Iohannis, Orban a spus că nu, dar că are unele aşteptări de la şeful statului.
"Nu am ce să-i reproşez, aştept mai multă determinare, mai multă implicare şi o prezenţă un pic mai activă, inclusiv în viaţa internă a României, sigur, în hainele constituţionale, în limitele prevederilor Constituţiei", a răspuns liberalul.
Orban a mai adăugat că "sub nicio formă" nu este de acord cu catalogarea făcută de Der Spiegel, care l-a numit pe preşedinte "diletant". "Toată argumentaţia prezentată în Der Spiegel nu stă în picioare", a susţinut el.