Lucrările de asfaltare a trotuarelor din Vidin au fost finalizate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lucrările de asfaltare a trotuarelor din Vidin au fost finalizate

• angajații SC „Micatis” SRL Brăila au finalizat trotuarele și alveolele din zona blocurilor de pe Calea Galați, porțiunea cuprinsă între Strada Ulmului și capătul liniei 2, pe ambele sensuri de mers • lucrările au durat circa o lună, fiind înterupte, doar sporadic, din pricina ploilor din aprilie

 

De câteva zile, utilajele și muncitorii SC „Micatis” SRL au părăsit cartierul Vidin, după ce au reușit să finalizeze, într-un timp record, lucrările de amenajare și asfaltare a trotuarelor și scuarurilor/alveolelor de pe Calea Galați, porțiunea cuprinsă între Strada Ulmului (Cimitirul „Sf. Dumitru”) - fostul Liceu Progresul - Strada Eroilor - capătul liniei de autobuz 2 (Strada Jderului), pe ambele sensuri de mers.

Altfel spus, a fost finalizată cu succes asfaltarea trotuarelor din zona blocurilor de pe Calea Galați (cartier Vidin), după ce lucrările, începute în urmă cu doi ani, fuseseră abandonate undeva la Liceul Progresul, pentru că firma care turna asfaltul trebuia să finalizeze alte lucrări urgente care erau în derulare pe Șoseaua Vizirului și pe Șoseaua Râmnicu Sărat.

În aceste împrejurări, asfaltarea trotuarelor pe Calea Galați a fost reluată luni, 3 aprilie a.c., însă a doua zi muncitorii au fost nevoiți să sisteze activitățile din pricina vremii nefavorabile. Ploile au durat câteva zile, iar lucrările au fost reluate cu și mai mult avânt, spre satisfacția brăilenilor din partea de nord a orașului.

A fost îndepărtată vegetația, au fost curățate alveolele, iar camioanele cu bitum și compactoarele își încingeau motoarele cât e ziua de lungă, asistate de „lopătari” calificați. Așa se face că, la jumătatea lunii mai, trotuarele din zona blocurilor de pe Calea Galați (zona precizată mai sus) erau asfaltate în totalitate, iar muncitorii firmei „Micatis” SRL au fost trimiși să se ocupe de alte lucrări. 

Din păcate, însă, deși praful și noroaiele au dispărut ca prin farmec, năravurile unora au rămas aceleași. Nu de puține ori, zonele care au fost decopertate de angajații SC „Micatis” SRL au fost transformate în adevărate gropi de gunoi în care oamenii străzii care-și fac veacul în zonă își aruncau pachetele de țigări goale, resturile de mâncare primită de pomană, recipienții sau paharele de cafea. Acum, peste asfaltul proaspăt turnat au reapărut cojile de semințe (vezi zona părculețului de la „rondou” și zona chioșcului RODIPET), recipienții de cafea sau PET-urile de bere, aruncate la întâmplare. La fel de adevărat este și faptul că, în acest timp, a dispărut și coșul de gunoi care era amplasat în dreptul fostului Liceu Progresul, după ce fusese smuls și doborât de mai multe ori de indivizi puși pe rele. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro