Lucian Bute şi-a dezvăluit visul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lucian Bute şi-a dezvăluit visul

Boxerul român Lucian Bute a declarat, ieri, la sosirea la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă" că doreşte să redevină campion mondial şi se simte foarte bine cu noua echipă, cu care se pregăteşte."Vreau să redevin campion mondial. Mă simt foarte bine cu noua echipă cu care mă pregătesc în ultimul timp", a spus Lucian Bute, citat de agerpres.ro.
„După cum aţi văzut, totul a mers foarte bine, lucrurile au decurs aşa după cum mi-am dorit. A fost o lungă perioadă de inactivitate, în ultimii trei ani am avut doar un singur meci pe an, a fost foarte greu. Mă gândesc la faptul că de la ultimul meci trecuseră aproape 19 luni. Dar, pot să spun că această pauză mi-a făcut foarte bine. Am avut timp să mă gândesc la mine, am avut grijă de mine, am depăşit toate accidentările şi acum sunt complet refăcut. Acest lucru s-a văzut cred, sâmbătă seara, în ring. Am altă poftă de viaţă. Am avut nevoie de această performanţă. Aştept meciuri mari pe viitor", a declarat Lucian Bute.

Primul meci, în această toamnă

Întrebat dacă a avut emoţii, el a menţionat: „Emoţiile au fost şi o să fie mereu. Este firesc să fie aşa. A fost o încărcătură specială, după o lungă pauză. Dar faptul că m-am simţit bine în cantonament, că am fost sănătos, că mi-am schimbat echipa, lucrez cu o echipă nouă, cam totul în jurul meu este nou. Cred că din punct de vedere psihologic m-a ajutat foarte mult. Astfel, am putut trece peste momentele foarte grele din trecut. Acum sunt foarte bine, sunt motivat, sunt încrezător în mine. În viitorul apropiat sper din tot sufletul să mai am şansa să disput un meci pentru titlul mondial şi sper să câştig, iar astfel să devin pentru a doua oară campion mondial".
Întrebat când va boxa pentru titlul mondial, Bute a spus: „Programul nu este încă stabilit. Poate o să fie direct un meci pentru titlul mondial, poate o să am înainte un alt adversar, iar apoi să lupt pentru titlu. Oricum, în această toamnă cred că o să disput primul meci".
„Cu siguranţă voi intra în ring până la finalul anului. Poate undeva în toamnă, în lunile octombrie sau noiembrie. Managerul şi agentul meu vor negocia, vor avea mai multe opţiuni şi vom lua împreună cea mai bună decizie. Vom adopta cea mai bună soluţie pentru mine", a mai spus Bute.

Acasă, la Galaţi

„A fost acum un Bute mai agresiv, un Bute care dă drumul mai mult la braţe, în comparaţie cu ultimele meciuri. Cred că acest lucru s-a văzut în ring, faptul că am mişcat mai mult corpul, faptul că am acceptat lupta de la toate distanţele, inclusiv de aproape. Cred că toţi fanii boxului au înţeles că Lucian Bute s-a întors. Mai mult decât atât, el nu este un boxer terminat, aşa cum s-a speculat", a mai arătat boxerul. „După acest meci, cred că lumea a văzut faptul că încă am potenţial, încă am talentul necesar pentru a face înaltă performanţă", a continuat Lucian Bute.
O altă întrebare a fost cât timp va sta în România: „Nu stau foarte mult, doar 12 zile. O să merg acasă, la Galaţi, la familie, vreau să stau cu familia cât mai mult, nu am văzut-o de anul trecut. Încerc să mă relaxez, să îmi încarc bateriile pentru faptul că mă aşteaptă o perioadă destul de grea". Lucian Bute l-a învins prin KO tehnic în repriza a patra pe italianul Andrea Di Luisa, campionul european la categoria supermijlocie, în cadrul unei gale care a avut loc la Centre Bell din Montreal (Canada).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro