Mergi la conţinutul principal

LPS Brăila a primit Certificatul de excelență ”SUMMA SCHOLA CUM LAUDE”

• distincția  a fost acordată în urma rezultatelor deosebite obținute în ultimii șase ani la Olimpiada Națională de Pregătire Sportivă Teoretică

 

Premiu pentru Liceul de Program Sportiv Brăila! Unitatea de învățământ a primit Certificatul de Excelență „SUMMA SCHOLA CUM LAUDE” din partea Comisiei Centrale a Olimpiadei Naționale de Pregătire Sportivă Teoretică, drept recunoaștere a rezultatelor deosebite obținute în perioada 2018-2023. Concret, în ultimii șase ani, elevii de la LPS s-au aflat pe podiumul olimpiadei.

”Acest premiu ne onorează și este o răsplată a muncii pe care elevii și profesorii noștri o depun an de an. Din 2018 și până în prezent, la fiecare ediție a Olimpiadei, elevii noștri s-au numărat printre laureați. Ne bucurăm pentru rezultatele lor și îi felicităm! Vom încerca să ținem ștacheta sus și în anii ce vor urma”, ne-a declarat prof. Dan Gheorghiță, directorul LPS Brăila.

La ediția de anul acesta a Olimpiadei Naționale de Pregătire Sportivă Teoretică, ce s-a desfășurat la Iași în perioada 07-11 mai, Liceul cu Program Sportiv Brăila a fost reprezentat de elevii Maria Panait - IX A (prof. Miron Gicu), Ciprian Panaite - X C (prof. Ioana Ștefu), Teodora Spătar - XI C (prof. Cătălin Teodor) și Andra Popoacă - XII A (prof. Mădălin Castalov), aceasta din urmând reușind să câștige mențiunea I (89 puncte). Competiția a reunit circa 200 elevi din clasele IX-XII, de la licee vocaționale cu profil sportiv din toată țara.

Olimpiada de Pregătire Sportivă Teoretică are rolul de a stimula activitatea de performanță teoretică a elevilor sportivi și oferă suportul educativ prin: interpretarea științifică a problematicii activităților sportive de performanță; utilizarea terminologiei specifice sportului de performanță; operarea cu elemente teoretice și metodologice specifice antrenamentului sportiv; corelarea achizițiilor dobândite în cadrul pregătirii sportive teoretice cu cele specifice pregătirii sportive practice; utilizarea adecvată de metode, tehnici și proceduri specifice investigării, interpretării și evaluării/autoevaluării nivelului de pregătire sportivă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro