• oferta educaţională pentru anul şcolar 2017-2018 este una tentantă • pentru clasa a V-a sunt 90 de locuri, la disciplinele handbal, atletism, înot şi volei fete • pentru clasa a IX-a sunt 112 locuri • aici, elevii mai pot opta şi pentru fotbal, box, lupte şi kaiac canoe • probele de aptitudini sportive se susţin pe 24 mai, pentru clasele a IX-a liceu, şi 8 iunie, pentru clasele a V-a
Oferta educaţională a Liceului cu Program Sportiv Brăila pentru anul şcolar 2017-2018 este una tentantă, pentru cei care vor să facă performanţă în sporturile tradiţionale locale.
Astfel, pentru cei care doresc să se înscrie în clasa a V-a sunt 90 de locuri, 30 pentru clasa de handbal fete, băieţi, 30 pentru clasa de atletism fete, băieţi şi 30 pentru clasa de înot şi volei fete.
Pentru clasa a IX-a, sunt 112 locuri, iar aici oferta disciplinelor sportive este mai mare. Astfel, pentru clasa de handbal sunt prevăzute 28 de locuri, 14 pentru fete, 14 pentru băieţi, la clasa de atletism sunt 28 de locuri, iar la clasa a IX-a C sunt vacante 18 locuri pentru fotbal şi 10 locuri pentru volei fete. La clasa a IX-a D sunt prevăzute 15 locuri pentru înot, 4 pentru lupte, 4 pentru box şi 5 locuri pentru kaiac canoe.
Probele de aptitudini sportive se susţin în data de 24 mai 2017, pentru clasele a IX-a, şi 8 iunie 2017, pentru clasele a V-a. Pentru elevii din judeţ, unitatea brăileană de învăţământ asigură cazare şi masă, dispunând de internat şi cantină “Interesul elevilor sportivi brăileni pentru a ocupa un loc la Liceul cu Program Sportiv este din ce în ce mai mai mare, iar acest lucru se datorează atât faptului că unii dintre cei mai buni elevi ai noştri sunt acceptaţi necondiţionat la instituţii pretigioase de învăţământ superior dar şi că, pe de altă parte, prin iniţiativa Primariei a Consiliului Judetean şi a Inspectoratului Şcolar Brăila, anual elevii cu rezultate sportive foarte bune la nivel naţional şi internaţional sunt recompensaţi cu premii în bani. Numai în decembrie 2016 valoarea totală a acestora a fost de 130 000 lei. De asemenea, liceul nostru, prin elevii săi, primeşte anul acesta 11 burse de merit şi 31 de burse sportive. Toate aceste performanţe se datorează atât implicării profesorilor şcolii, precum şi a bazei materiale de care dispune unitatea noastră, mă refer la bazine de înot, descoperit şi acoperit, sală de jocuri, săli de forţă, teren de minifotbal sintetic etc. Aşteptăm cu drag elevii sportivi ai judeţului să se înscrie alături de liceul nostru în cursa pentru obţinerea unor rezultate deosebite, atât pe linie sportivă cât şi personală” a declarat Alin Oprea, directorul LPS Brăila.