LPS Brăila a câştigat etapa judeţeană a ONSS la volei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

LPS Brăila a câştigat etapa judeţeană a ONSS la volei

“D.P. Perpessicius” s-a clasat pe locul al doilea, iar C. N. “Nicolae Bălcescu”, pe al treilea • la competiţie au participat şapte echipe • s-au stabilit finalistele de la Gimnaziada de handbal fete

 

Echipa de volei feminin a Liceului cu Program Sportiv Brăila, pregătită de profesoara Daniela Chiriţă a câştigat etapa judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, competiţie organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila. Pe locul al doilea s-a clasat formaţia de la “D. P.  Perpessicius”, pregătită de profesorul Valentin Badea, iar pe al treilea, cea de la C. N. “Nicolae Bălcescu”, antrenată de profesorul Doru Dewald. Poziţia a patra i-a revenit echipei de la liceul “Nicolae Iorga” antrenate de profesoara Daniela Drăgan.

La competiţia care a avut loc în perioada 4 noiembrie - 16 decembrie în sala de sport a Colegiului Naţional “Gheorghe Munteanu Murgoci” au participat şapte echipe de la tot atâtea licee din Brăila. “LPS Brăila va reprezenta judeţul nostru la etapa de zonă a ONSS la volei fete. Eu am fost prezent la majoritatea meciurilor care s-au disputat în cadrul acestei competiţii şi pot spune că a fost un turneu reuşit cu multe meciuri echilibrate”, a declarat Marian Gabriel Babeş, inspector de specialitate în cadrul IŞJ Brăila. 

Lotul echipei LPS Brăila a cuprins următoarele jucătoare: Gabriela Grivan, Georgiana Popa, Andra State, Diana Custură, Raluca Crăcană, Carmen Păsculescu, Cristina Bungheţu, Gabriela Stroie, Giorgiana Duru, Mădălina Durbacă, Mioara Turiac.

 

Patru echipe îşi vor disputa titlul judeţean la handbal feminin la Gimnaziadă

La etapa judeţeană a Gimnaziadei de handbal au avut loc două turnee, unul la care au participat 10 echipe din mediul urban şi cel de-al doilea, cu acelaşi număr de participante, în mediul rural. Echipa Şcolii din Victoria, pregătită de profesoara Gica Tudor, a câştigat competiţia din mediul rural, locul al doilea i-a revenit formaţiei de la Râmnicelu antrenate de profesorul Dragoş Mocanu, iar al treilea, celei de la Şcoala din Siliştea, formaţie pregătită de profesoara Mihaela Nicolae. Poziţia a patra i-a revenit echipei Şcolii din Zăvoaia, antrenate de profesorul George Cioacă. Câştigătoare în mediul urban a fost echipa Şcolii “Sfântu Andrei” antrenate de profesorul Marian Gabriel Babeş, următoarele locuri fiind obţinute în ordine de echipele şcolilor “Aurel Vlaicu”, “Mihai Eminescu” şi “Ana Aslan”, pregătite de profesorii Orania Scarlat, Mariana Vrânceanu şi respectiv, Valentin Ciocan.

Primele două clasate de la fiecare secţiune şi-au asigurat participarea la turneul final care va avea loc la mijlocul lunii ianuarie 2017, la sala de sport a şcolii Mihai Eminescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro