Basescu nu este genul de om care sa se teama, care sa intre in panica atunci cind se afla in situatii limita. Dimpotriva, in momentul in care simte ca este incoltit are acea luciditate de a-si pastra calmul si a-si domina adversarii. In acest context, chiar mi se pare aiurea iesirea lui de luni seara, de la B1TV. Nu ca nu i-as crede in stare pe Voiculescu, Geoana si Hrebenciuc sa urzeasca un nou plan de suspendare a presedintelui. Or fi avind ei vointa in acest sens, dar de data asta cred ca nu mai au sprijinul Parlamentului. Cei "322" nu mai sint atit de uniti, nu mai au nici o motivatie sa intre in jocul propus de cei trei uneltitori.
In plus, sa nu uitam ca actualul Parlament mai are putin de trait, caci dupa alegerile din 30 noiembrie, in cel mult 2-3 saptamini, alti insi vor fi validati in fotoliile de deputati si senatori.
Basescu bate iapa ca sa priceapa saua
Bun, si-atunci de ce a facut Basescu o astfel de declaratie? De data asta nu cred ca a fost o scapare din partea presedintelui. Mai degraba cred ca el a vrut sa se victimizeze, sa arate cu degetul spre "dusmanii poporului", care, evident, nu pot fi decit de la PSD^PC. Basescu a imaginat o posibila primejdie care este pe cale sa se abata asupra lui si, implicit, asupra statului de drept, printr-un eventual smen pus la cale de Voiculescu, Geoana si Hrebenciuc. El spera ca poporul, care, precum in tenis, tine cu cel mai slab cotat, sa-i sara in aparare, sa-l sustina neconditionat, in lupta cu "nemernicii" care vor sa distruga tara, natiunea si poporul. El, Traian Basescu, este singurul care mai poate salva Romania - vrea, probabil, presedintele sa ne convinga -, iar noi, romanii de rind, trebuie sa-i stam alaturi in viitoarele momente de cumpana.
Poporul a tot fost de partea lui Basescu, dar parca acum a inceput sa oboseasca sa-l mai sustina. Nu-i exclus ca Basescu sa fi simtit acest lucru si sa incerce sa joace la cacealma, poate-poate va cistiga un nou mandat la Cotroceni.