După o săptămână de vacanţă, lotul echipei Conpet Cireşu demarează astăzi pregătirile pentru sezonul competiţional 2012-2013.
Conform regulamentului în vigoare, la finalul campionatului recent încheiat, Conpet a retrogradat din Liga a III-a, însă antrenorii Vasile Darie şi Ionel Ivan susţin că au primit asigurări verbale deocamdată, din partea FRF că gruparea din Cireşu va activa şi în viitoriul sezon fotbalistic tot în acest eşalon.
Astăzi, la reunirea lotului se vor prezenta toţi jucătorii care au activat în returul campionatului precedent, dar şi cel puţin patru fotbalişti brăileni de la alte echipe din judeţ.
"Deocamdată, să vedem ce transferări vom reuşi să finalizăm şi apoi vom definitiva lotul. Prima săptămână va fi dedicateă readaptării la efort şi apoi vom face şi un cantonament montan. Pentru sâmbătă, 7 iulie, avem programat şi un meci amical, în deplasare cu Unirea Slobozia", a declarat Vasile Darie.