După o lună de vacanţă, fotbaliştii echipei CF Brăila s-au reunit luni, la ora 14.00, la Stadionul Municipal, sub comanda aceluiaşi staff tehnic: Daniel Timofte şi Nicu Rotaru.
Absenţi au fost portarul Anton Ilie, care nu mai doreşte să continue cu gruparea de la Dunăre, şi nigerienii Ndigwe şi Henry, despre care se spune că au probleme cu vizele.
Timofte le-a ţinut o scurtă şedinţă jucătorilor, după care a condus primul antrenament din 2011, unul care a constat într-o alergare de o jumătate de oră, câteva exerciţii fizice şi s-a încheiat cu o miuţă în spatele uneia dintre porţi.
Marţi dimineaţă, la 10.30, s-a derulat cel de-al doilea antrenament din această săptămână.
Staff-ul administrativ este în silenzio stampa, însă, conform unor declaraţii ale unor jucători care au dorit să-şi păstreze anonimatul, conducerea echipei caută jucători. Se caută, în primul rând, un portar, iar printre cei vizaţi pentru acest post se află şi Dan Zdrâncă, un jucător în vârstă de 30 de ani, care a evoluat la Astra Ploieşti şi FC Drobeta Turnu Severin, şi câţiva jucători de câmp, obiectivul şefilor CF-ului pentru sezonul de primăvară fiind realizarea baremului obligatoriu de puncte. Un obiectiv pe care, totuşi, jucătorii rămaşi la club, după disponibilizările din această iarnă, îl privesc cu mult scepticism.
"Se caută jucători, dar ce fotbalişti valoroşi sunt fără angajamente acum, iar dintre aceştia cine se transferă la o echipă care are doar 4 puncte? Sunt, într-adevăr, mercenari care, pentru bani, ar veni la CF Brăila, dar, după părerea multora dintre noi, avem un program foarte greu în retur şi foarte multe puncte de făcut ca să scăpăm de penalizare", a declarat un jucător al echipei CF Brăila, imediat după antrenamentul de luni.
Pentru această săptămână, Daniel Timofte pune accent pe reacomodarea organismului la efort, urmând să planifice şi un cantonament, cel mai probabil în staţiunea Lacu Sărat.