Londra avertizează Arabia Saudită | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Londra avertizează Arabia Saudită

Arabia Saudită conduce din martie o campanie militară arabă pentru reinstaurarea autorităţii guvernamentale în Yemen, după ce rebelii şiiţi, susţinuţi de către Iran, au preluat controlul asupra majorităţii ţării în urmă cu un an. Organizaţia Amnesty International i-a cerut ONU să facă investigaţii în legătură cu afirmaţiile potrivit cărora a fost încălcat dreptul umanitar în timpul conflictului yemenit, soldat, potrivit ONU, cu peste 5.600 de morţi. „Saudiţii dezmint că au avut loc încălcări, dar noi trebuie să avem propriile investigaţii", a declarat Hammond marţi la BBC Newsnight. „Trebuie să colaborăm cu saudiţii pentru a stabili dacă s-au conformat dreptului umanitar internaţional. Avem un sistem de licenţe de export care reacţionează dacă se constată că nu se întâmplă astfel. Dacă vom descoperi apoi aceasta, atunci nu vom mai putea da licenţe pentru livrări de arme", a adăugat şeful diplomaţiei britanice.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro