Locuri disponibile puține. Vânătoarea de bilete la băi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Locuri disponibile puține. Vânătoarea de bilete la băi

* anul acesta, Casei Județene de Pensii Brăila i-au fost alocate, într-o primă etapă, 720 de bilete de tratament * însă, numai într-o lună, la Brăila au fost depuse peste 400 de cereri pentru bilete la băi, iar circa 80 de beneficiari au primit deja repartiție * cele mai multe bilete au fost acordate pentru stațiunea Lacu Sărat din Brăila, iar restul către baze de tratament din județe precum Ialomița, Mehedinți, Covasna sau Dâmbovița * anul trecut, CJP Brăila a putut onora doar 54% din cererile depuse

 

 

 

La Brăila a început repartizarea biletelor la stațiunile balneare! Și anul acesta, la fel ca în anii trecuți, cererea este mult mai mare decât oferta, mai ales că, până la această dată, Casei Județene de Pensii (CJP) Brăila i-au fost repartizate doar biletele la bazele de tratament administrate de Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă la care Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) este acționar unic. Astfel, potrivit informațiilor puse la dispoziție de către CJP Brăila, numai aici, într-o lună de zile au fost depuse 453 de cereri pentru bilete de tratament și aproape 80 au fost deja repartizate beneficiarilor în primele două serii din acest an.

Conform aceleiași surse, până acum, CJP Brăila i-au fost acordate în jur de 720 de bilete, care se vor împărți în 18 serii a câte 40 de beneficiari. În completare, după epuizarea biletelor la complexele balneare administrate de stat se vor aloca bilete la unitățile de tratament balnear private cu care CNPP încheie contracte în primul trimestru al fiecărui an. ”La momentul de față repartizăm în jur de 40 de bilete pe fiecare serie. Acum sunt în curs de finalizare cele din a doua serie, unde am avut 38 de bilete, din care 30 de bilete la Lacu Sărat, două la Amara, două la Bala, două la Pucioasa și două la Covasna. Astea s-au dat acum”, au precizat pentru ”Obiectiv” reprezentanți ai Casei Județene de Pensii Brăila. Așadar, la fel ca anii trecuții, biletele sunt repartizate, cu prioritate, la cele 13 complexe balneare administrate de stat, respectiv Stațiunea Lacu Sărat, din județul Brăila, Ama­ra, din județul Ialomița, Bala, din județul Mehedinți, Bizușa, din județul Sălaj, Buziaș, din județul Timiș, Covasna, din județul cu același nume, Geoa­giu Băi, din județul Hunedoara, Moneasa, din județul Arad, Nico­lina, din județul Iași, Pucioasa, din județul Dâmbovița, Sărata Mon­teoru, din județul Buzău, Olănești, din județul Vâlcea și Băile 1 Mai-Oradea, din județul Bihor. ”Teoretic, beneficiarul ar trebui să depună cerere cu cel puțin două luni înainte de plecare, dar noi nu putem să-i obligăm să procedeze astfel. Și avem, până în momentul de față, 453 de cereri depuse. Am început undeva pe la jumătatea lui februarie să primim cereri. Repartiția totală va fi mai târziu. Pentru că este o întreaga procedură cu societățile comerciale. Sunt licitații, contracte de semnat și abia după se repartizează biletele la bazele de tratament private”, au mai explicat reprezentanți ai CJP Brăila.

Potrivit prevederilor Legii numărul 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu completările și modificările ulterioare, CNPP contractează locuri la tratament balnear în primul trimestru al fiecărui an, în limita fondurilor aprobate prin bugetul asigurărilor sociale de stat, și repartizează numărul total de bilete de tratament pentru fiecare casă judeţeană de pensii în funcție de numărul total de potențiali beneficiari și în funcție de valorificările din anii precedenți.

Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar a tratamentului balnear de 12 zile. În cursul unui an calendaristic se poate elibera un singur bilet de tratament balnear aceluiași beneficiar, indiferent dacă este cu plata unei contribuții sau gratuit.

Cât despre criteriile de atribuire a unui astfel de bilet, în primul rând, persoanele interesate trebuie să facă dovada unei afecțiuni medicale care să necesite tratament balnear. În plus, aceștia trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie pensionari ai sistemului public de pensii și beneficiari ai altor drepturi stabilite prin legi cu caracter reparatoriu, aflați în evidența CJP Brăila, să fie asigurați ai sistemului public de pensii, cu domiciliul în județul Brăila, sau să fie persoane adulte aflate în evidența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brăila.

În acest an, prețul integral mediu pentru un bilet de tratament balnear ajunge la aproximativ 2.500 de lei, ceva mai mare față de anul trecut când prețul varia între 1.910 lei – 2.025 lei. Însă, după cum știți deja, nu toți achită contravaloarea acestui bilet.

Categoriile de persoane care pot beneficia de tratament balnear în mod gratuit sunt:

a) pensionari de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale conform art. 122 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare;

b) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Decretului-lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, precum și persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, stabilită în temeiul dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.214/1999, cu modificările și completările ulterioare ;

c) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, republicată;

d) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 

e) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările și completările ulterioare;

f) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 448/2006 privind protecţia și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare;

g) persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear, cure balneoclimaterice potrivit art. 21 alin. (2), art. 22 și art. 24 din Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cărora li s-a stabilit de către medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul caselor teritoriale de pensii, program individual de recuperare sau li s-a emis o recomandare medicală de către medicul curant.

h) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 757/2008 pentru aprobarea acordării biletelor de tratament balnear, în mod gratuit, salariaților care lucrează în mediu radioactiv – zonele I și II de expunere la radiații, la prospectarea, explorarea, exploatarea, prepararea minereului de uraniu, precum și la conservarea și închiderea perimetrelor miniere.

Celelalte categorii de persoane care nu se încadrează la gratuitate, vor suporta jumătate din contravaloarea biletului, dacă îndeplinesc următoarele condiții: 1.dacă nu a beneficiat de bilet de tratament balnear în ultimii 2 ani; 2. dacă solicitantul se află în categoria de pensie de invaliditate, de limită de vârstă, de urmaș, pensie anticipată, pensie anticipată parțială, cea din urmă având cel mai mic punctaj, în timp ce prima categorie are punctaj maxim; 3. dacă solicitantul îndeplinește cuantumul total brut al drepturilor de pensie, iar aici se ține cont de numărul de puncte cumulat, în funcție de venituri.

Anul trecut, la CJP Brăila au fost depuse 3.028 de cereri pentru un sejur la băi însă doar 1.661 de beneficiari au prins un bilet de tratament în stațiunile termale.


 

 


 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro