Locuitorii din Cazasu, nemulțumiți că sunt lăsați în drum, la capătul liniei 35 de la Liceul Agricol | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Locuitorii din Cazasu, nemulțumiți că sunt lăsați în drum, la capătul liniei 35 de la Liceul Agricol

* un brăilean a reclamat că locuitorii din Cazasu - inclusiv bătrâni și copii - sunt siliți să meargă pe jos de la capătul liniei 35 și până la ei în localitate * la fel, brăilenii din cartierul Minerva, care nu au un mijloc de transport în comun * "merg oamenii pe marginea drumului ziua și noaptea, fiind foarte periculos", spune reclamantul propunând ca, în loc să întoarcă, pe lina continuă, la Liceul Agricol, autobuzele liniei 35 să meargă până la sensul giratoriu (Centură) * în replică, surse autorizate ne-au precizat că acest lucru este imposibil, autobuzele "Braicar" deplasându-se după un orar bine stabilit, numai până la limita municipiului

 

Sesizare venită din partea unui brăilean care locuiește în zona comunei Cazasu și care afirmă că ar fi fost "ignorat și dat afară" de reprezentanții SC "Braicar" SA atunci când ar fi solicitat prelungirea, cu circa un kilometru, a traseului liniei 35. Reclamantul spune că autobuzele ar trebui să întoarcă la sensul giratoriu, aproape de intrarea în comuna Cazasu, nu în dreptul Liceului Agricol, călcând, cu bună știință, linia continuă. Iată conținutul sesizării sosite pe adresa redacției:

"Bună ziua. Vreau să sesizez și eu o neregulă privind toți pasagerii (copii și bătrâni) care sunt nevoiți să meargă pe jos din dreptul Liceului Agricol, de pe Șoseaua Râmnicu Sărat, până în comuna Cazasu și Cartierul Minerva. Merg oamenii pe marginea drumului ziua și noaptea, fiind foarte periculos. Șoferul autobuzului cu nr 35 poate să întoarcă la sensul giratoriu de la Centură, pentru a scurta drumul pasagerilor, în schimb el întoarce pe linia dublă continuă, în fața școlii. Am sesizat conducerea "Braicar" atât eu cât și alte persoane și suntem ingnorați și dați afară. Vă mulțumesc!".

Deplasându-se la fața locului, reporterii "Obiectiv-Vocea Brăilei" au constatat că cele sesizate se confirmă întocmai. Autobuzul liniei 35 întoarce pe Șoseaua Râmnicu Sărat, exact la capătul orașului, acolo unde se află un refugiu (stația de autobuz), pe direcția de mers Cazasu-Brăila. Câțiva călători - cu siguranță din comuna Cazasu - au coborât la capăt de linie și au pornit, pe jos, către localitate. S-a adeverit, de asemenea, faptul că autobuzul a întors pe linia dublă continuă, exact în dreptul refugiului.

Am luat legătura cu conducerea SC "Braicar" SA, pentru clarificarea situației, dat fiind faptul că, într-adevăr, locuitorii din Cazasu, dar și cei din cartierul Minerva, se confruntă cu problema transportului public de călători (apărută după desființarea liniei de autobuz 11, în urmă cu doi ani). "Respectăm Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de transport, în vigoare din iulie 2020. Potrivit contractului, mijloacele de transport în comun ale companiei trebuie să respecte traseele și graficele stabilite de CLM", a precizat directorul SC "Braicar" SA, ing. Cristian Domnițeanu. 

Surse din cadrul municipalității ne-au precizat de asemenea că, potrivit Regulamentului UE 1370/2007 privind transportul public de călători, autobuzele SC "Braicar" SA nu pot trece de limita teritorială a Minicipiului Brăila. Toate autobuzele din municipiu au trasee bine stabilite și se deplasează în baza unor grafice aprobate de Consiliul Local și prevăzute în Contractul de servicii publice încheiat între compania de transport public de călători și Primăria Municipiului Brăila. Potrivit respectivului Regulament UE, mijloacele de transport în comun se pot deplasa numai pe raza UAT-urilor, respectiv până la limita orașului.

Acest lucru se aplică și în cazul autobuzului liniei 35, care întoarce în fața Liceului Agricol. Ceva mai încolo se află indicatorul de intrare în municipiu, dincolo de care autobuzele nu au voie să se deplaseze. Cât privește trecerea peste linia continuă, la care se face referire, surse demne de încredere ne-au precizat faptul că municipalitatea a solicitat Poliției Rutiere refacerea marcajului de pe carosabil în zona respectivă. Solicitarea ar fi fost aprobată, urmând ca marcajele să fie revopsite.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro