Loc de joacă din Vidin, intrat la apă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Loc de joacă din Vidin, intrat la apă

* parcul pentru copii a fost recent modernizat și dotat cu instalații de joacă moderne * felul cum a fost montat tartanul de pe suprafața de călcare pare, însă, a fi opera unor ageamii, iar asta se vede după fiecare ploaie, când apa mustește pe zeci de metri pătrați

 

 

 

 

S-au bucurat mult copiii din zona pieţei Vidin când Primăria  le-a făcut cadou  un loc de joacă, nu foarte mare, dar cochet şi modern dotat. S-a amenajat acolo şi un spaţiu pentru pensionarii amatori  de şah, table etc. Acum, locul de joacă are şi peste 20 de bănci noi (dar incomode), coşuri de gunoi suficiente  şi o… cişmea, care din păcate pierde, constant, apă.
Însă cel mai mare inconvenient este faptul că, după fiecare ploaie consistentă, pe  aproape jumătate din parc apa este mai bine de-o palmă, iar copiii dornici de joacă trec prin această băltoacă și ajung acasă uzi fleaşcă, după cum ne-a declarat, supărată, o mămică. ”Iarna se formează aici un mic patinoar, iar beleaua asta cu apa se întâmplă încă de la inaugurarea acestui loc de joacă. Plus că atunci când vine toamna apa care băltește este foarte rece şi periculoasă pentru sănătatea copiilor nesupravegheaţi“, ne-a mai spus o locatară a unui bloc învecinat.
Chiar dacă stratul de multicolor de  tartan ar trebui să fie, tehnologi, permeabil la intemperii, cu cel din Vidin nu se întâmplă acest lucru. Și atunci ne întrebăm dacă tehnologia aplicării lui s-a respectat, ca la carte.  Este vorba de amorsa  aplicată, panta dată şi drenajul necesar etc.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro