De asemenea, după aflarea veştii, Stanciu a declarat că această funcţie implică foarte multe responsabilităţi. "Alături de toţi colegii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o să reuşim să fim o pârghie de echilibru între puterile statului", a spus Stanciu. "Îmi doresc, deşi mandatul nu a început, ca până la sfârşit să nu realizez doar obţinerea unui sediu pentru instanţa supremă, ci sper să putem spune cu toţii că am facut lucruri bune şi foarte bune pentru justiţie", mai spus judecătoarea.
Doina Stanciu a susţinut, în proiectul managerial, că va depune eforturi pentru a iniţia un proiect de lege privind organizarea şi funcţionarea instanţei supreme, dar şi că va încerca să îi degreveze pe judecătorii ÎCCJ de sarcinile fără caracter judiciar şi să diminueze volumul de muncă al acestora.Pe plan internaţional, magistratul Stanciu a arătat că va încerca, în calitate de preşedinte al Înaltei Curţi, să intensifice schimbul de experienţă cu instanţele supreme din celelalte state membre ale Uniunii Europene, prin organizarea de mese rotunde.
Livia Doina Stanciu este unul dintre judecătorii care l-au condamnat pe Mircia Gutău, fostul primar al oraşului Râmnicu Vâlcea.
Livia Doina Stanciu are 54 de ani şi este judecător la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 2004, iar în perioada 2007-2008 a fost preşedinte cu delegaţie al acestei secţii. În perioada 2002-2004, Stanciu a fost judecător la Secţia Penală a Curţii de Apel Galaţi.