Românii îşi pot cumpăra vacanţe la preţuri reduse prin programul „Litoralul pentru Toţi", care se derulează în perioada 31 august - 11 octombrie, tarifele fiind cuprinse între 159 lei şi 605 lei de persoană pe sejur, conform informaţiilor de pe site-ul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
Programul a fost lansat de ANAT, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Litoral-Delta Dunării (ALDD), precizează Agerpres.
„Ca şi la ediţia precedentă, turiştii beneficiază de o opţiune suplimentară: varianta All Inclusive, care asigură toate cele 3 mese servite în regim bufet, băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plajă", se menţionează în comunicat.
Tarifele maximale pentru sejururi All Inclusive de cinci nopţi/persoană, ajung până la 765 lei/persoană pentru un hotel de 3 stele, în timp ce pentru un hotel de 5 stele, preţul unui astfel de sejur ajunge la 985 lei/persoană.
Tarifele maximale propuse pentru oferta specială de şase nopţi de cazare (TVA inclus 9%)/persoană, pentru zona Mamaia - Constanţa - Eforie sunt cuprinse între 205 lei de persoană pentru un sejur la un hotel de o stea, fără mic dejun, şi ajung la 605 lei/persoană pentru un sejur la un hotel de 5 stele, cu mic dejun.
Pentru sudul litoralului (staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) tarifele maximale pentru această ediţie (sejur şase nopţi/persoană) ajung până la 159 lei/ persoană la un hotel de o stea, fără mic dejun. La un hotel de 5 stele, preţul unui sejur este de 469 lei/persoană, cu mic dejun.
Prima ieftinire vine joi
Tarifele hotelurilor de pe litoral se vor reduce cu până la 30% începând de la jumătatea săptămânii, urmând să ajungă la 90-210 lei pe noapte pentru un hotel de 3-4 stele din Mamaia şi la 70-190 lei pentru o structură similară în staţiunile din sud, se arată într-un comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Astfel, la un hotel de 2 stele din Mamaia tariful va fi cuprins între 85 de lei şi 98 lei de persoană pe zi, cu mic dejun inclus, la 3 stele - între 93 lei şi 145 lei de persoană pe zi, cu mic dejun inclus, iar la 4 stele - între 120 lei şi 210 lei de persoană pe zi, cu mic dejun inclus.
La polul opus se află staţiunea Saturn, din sudul litoralului, unde la un hotel de 2 stele tariful va fi cuprins între 45-55 lei cu mic dejun inclus, la 3 stele, între 73 lei şi 120 lei, pe zi, cu mic dejun inclus, iar la 4 stele - de 144 lei pe zi, cu mic dejun inclus.
O variantă medie de cost poate fi întâlnită în staţiunea Jupiter, unde la un hotel de 2 stele tariful va fi cuprins între 65-70 lei cu mic dejun inclus, iar la 3 stele, între 83-100 lei.
Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR, a confirmat că tarifele vor scădea cu încă 30 la sută, începând din luna septembrie.