Nu sint scriitor. Daca m-ar intreaba cineva cu ce ma ocup mi-ar veni greu sa ii raspund ca sint scriitor. M-as simti usor penibil. Ar fi ca si cind un tinar care joaca fotbal in curtea scolii ar spune ca este fotbalist.
Acum 20 de ani, pe cind eram un pusti timid, credeam ca, pentru a fi scriitor, este suficient sa scrii. In urma cu 14 - 15 ani insa, am ajuns la concluzia ca abia primul text publicat te face scriitor. Apoi, dupa ce am publicat primele povestiri in ziare si reviste am inceput sa cred ca abia atunci cind cuvintele tale apar intr-o carte, ajungi, cu adevarat, scriitor. E frustrant sa vezi cum pe o pagina de ziar in care ai publicat un text se curata cartofi. Ca metaforele tale inghit coji de morcov ori ghiare de pui, ca personajele tale dispar sub mormane de mizerie. Dar si dupa ce povestirile mele au fost preluate in diverse volume colective, am ajuns la concluzia ca nu e suficient. Ca abia atunci cind voi publica propria mea carte o sa pot spune ca am intrat in tagma. Ca sint scriitor. Aiurea! E atit de simplu sa publici o carte in ziua de azi incit nici asta nu este un criteriu valabil. Oricine are un teanc de hirtii mizgalite si ceva bani in buzunar isi poate hrani vanitatea cu un volum in regie proprie. Ba inca, daca te afli intr-o pozitie influenta, poti uza si de bani publici pentru a-ti satisface orgoliul si “a imparti lumii din preaplinul tau”. si atunci? Ce ramine? Statutul de membru al Uniunii Scriitorilor ori al altei asociatii similare? Girul criticilor? Renumele editurilor? Laudele altor scriitori? Gasca? Ce anume te face scriitor cu adevarat? Cine iti pune, pe frunte, patalamaua?
Celebru si bogat
Nu cred ca exista vreun tinar scriitor roman contemporan care sa nu viseze la faima si la bani. Care sa nu spere ca scrisul il va face celebru si bogat. Care sa nu-si doreasca sa fie platit la cuvint, sa-si vada cartile vindute in milioane de exemplare, in zeci ori sute de limbi. Care sa nu spere ca va veni ziua in care dimineata, in loc sa-si ia paltonul si sa plece la serviciu, sa isi bea cafeaua si sa se aseze in fata calculatorului unde sa isi continue romanul, pe care, fireste, impresarul sau a incasat deja un avans de la un editor generos.
Doar ca, deocamdata, in Romania, a fi scriitor inseamna a scrie in timpul liber, sacrificind intilnirile cu prietenii, atentia acordata familiei, inseamna decuparea de pe lista de prioritati a piesei de teatru de simbata seara ori a filmului de la 22.00. Oricit de talentat ai fi, in Romania, a fi scriitor inseamna a scrie in timpul liber si pe bani putini sau deloc. Pentru 7 ori 10% din vinzari primiti la Sfintu’ Asteapta, pentru doua ori noua exemplare din carte, pentru o bere, pentru un zimbet, pentru un prieten.
Habar n-am cine e vinovat pentru asta ori daca lucrurile ar fi putut fi altfel. stiu doar ca au trecut o gramada de ani in care lucrurile nu s-au schimbat. si mai stiu ca in timpul asta au murit scriitori, ca li s-au uscat cuvintele in gura tot asteptind sa fie bagati in seama, ca s-au resemnat in final cu hirtiile de la birou, cu postul de medic, de profesor ori de ziarist, ca au ales sa traduca ori sa lucreze in publicitate si ca au incetat sa scrie fiindca pasiunea asta le minca timpul si-i lasa fara prieteni si fara bani.
Nu sint scriitor. Sint un pusti care bate mingea in curtea scolii repetind braziliana de o suta de ori pentru colegii de clasa care-mi dau cite un corn si un pahar de lapte la fiecare jumatate de ora in care mingea nu atinge pamintul. Dar imi place al dracului de tare.
Acum 20 de ani, pe cind eram un pusti timid, credeam ca, pentru a fi scriitor, este suficient sa scrii. In urma cu 14 - 15 ani insa, am ajuns la concluzia ca abia primul text publicat te face scriitor. Apoi, dupa ce am publicat primele povestiri in ziare si reviste am inceput sa cred ca abia atunci cind cuvintele tale apar intr-o carte, ajungi, cu adevarat, scriitor. E frustrant sa vezi cum pe o pagina de ziar in care ai publicat un text se curata cartofi. Ca metaforele tale inghit coji de morcov ori ghiare de pui, ca personajele tale dispar sub mormane de mizerie. Dar si dupa ce povestirile mele au fost preluate in diverse volume colective, am ajuns la concluzia ca nu e suficient. Ca abia atunci cind voi publica propria mea carte o sa pot spune ca am intrat in tagma. Ca sint scriitor. Aiurea! E atit de simplu sa publici o carte in ziua de azi incit nici asta nu este un criteriu valabil. Oricine are un teanc de hirtii mizgalite si ceva bani in buzunar isi poate hrani vanitatea cu un volum in regie proprie. Ba inca, daca te afli intr-o pozitie influenta, poti uza si de bani publici pentru a-ti satisface orgoliul si “a imparti lumii din preaplinul tau”. si atunci? Ce ramine? Statutul de membru al Uniunii Scriitorilor ori al altei asociatii similare? Girul criticilor? Renumele editurilor? Laudele altor scriitori? Gasca? Ce anume te face scriitor cu adevarat? Cine iti pune, pe frunte, patalamaua?
Celebru si bogat
Nu cred ca exista vreun tinar scriitor roman contemporan care sa nu viseze la faima si la bani. Care sa nu spere ca scrisul il va face celebru si bogat. Care sa nu-si doreasca sa fie platit la cuvint, sa-si vada cartile vindute in milioane de exemplare, in zeci ori sute de limbi. Care sa nu spere ca va veni ziua in care dimineata, in loc sa-si ia paltonul si sa plece la serviciu, sa isi bea cafeaua si sa se aseze in fata calculatorului unde sa isi continue romanul, pe care, fireste, impresarul sau a incasat deja un avans de la un editor generos.
Doar ca, deocamdata, in Romania, a fi scriitor inseamna a scrie in timpul liber, sacrificind intilnirile cu prietenii, atentia acordata familiei, inseamna decuparea de pe lista de prioritati a piesei de teatru de simbata seara ori a filmului de la 22.00. Oricit de talentat ai fi, in Romania, a fi scriitor inseamna a scrie in timpul liber si pe bani putini sau deloc. Pentru 7 ori 10% din vinzari primiti la Sfintu’ Asteapta, pentru doua ori noua exemplare din carte, pentru o bere, pentru un zimbet, pentru un prieten.
Habar n-am cine e vinovat pentru asta ori daca lucrurile ar fi putut fi altfel. stiu doar ca au trecut o gramada de ani in care lucrurile nu s-au schimbat. si mai stiu ca in timpul asta au murit scriitori, ca li s-au uscat cuvintele in gura tot asteptind sa fie bagati in seama, ca s-au resemnat in final cu hirtiile de la birou, cu postul de medic, de profesor ori de ziarist, ca au ales sa traduca ori sa lucreze in publicitate si ca au incetat sa scrie fiindca pasiunea asta le minca timpul si-i lasa fara prieteni si fara bani.
Nu sint scriitor. Sint un pusti care bate mingea in curtea scolii repetind braziliana de o suta de ori pentru colegii de clasa care-mi dau cite un corn si un pahar de lapte la fiecare jumatate de ora in care mingea nu atinge pamintul. Dar imi place al dracului de tare.
