Lista investiţiilor din Judeţean, pe masa Consiliului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lista investiţiilor din Judeţean, pe masa Consiliului

Noile spaţii din Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Brăila, respectiv Blocul Operator şi Cardiologia - Pediatria, au intrat în atenţia instituţiei care le gestionează/ finanţează, Consiliul Judeţean, iar la finele acestei luni, cu prilejul şedinţei ordinare a instituţiei, vor fi propuse, spre aprobare, listele cu investiţii.
"Am depus lista cu investiţii la Consiliul Judeţean şi avem speranţe ca în şedinţa din această lună să ni se aprobe. Vorbim aici despre aparatura medicală de 750.000 euro pentru Cardiologie - Pediatrie, aparatura nemedicală de 100.000 euro tot pentru această secţie, dar şi despre aparatura medicală de 2,9 milioane de euro pentru Blocul Operator", ne-a declarat dr. Mihail Iugulescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.
Toate investiţiile din cele două secţii proaspăt reabilitate, respectiv construite, fac obiectul unor licitaţii publice, motiv pentru care angajaţii spitalului îndrituiţi cu organizarea achiziţiei fac deja demersuri pentru deschiderea procedurilor legale de achiziţionare a bunurilor respective.

Viorel Mortu: "Sunt bani pentru Sănătate"

"Avem cam cinci, şase oameni care lucrează acum în Achiziţii Publice şi care se ocupă de aceste proceduri", a adăugat dr. Iugulescu. Potrivit preşedintelui interimar al Consiliului Judeţean Brăila, Viorel Mortu, "există bani pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă şi, într-adevăr, lista cu o parte din investiţii va trece, în luna iulie, prin şedinţa ordinară a CJ".
Dacă se vor încheia achiziţiile pe dotarea din cele două secţii, acestea vor fi ca şi funcţionale, chiar dacă încă nu s-a lămurit problema cu Vamed şi Carroponte, care solicită un plus de bani pentru o serie de lucrări, inclusiv pentru crearea unor holuri de legătură între clădirea nouă şi aceea "mamă". Dacă se va încheia dotarea secţiei Cardiologie, pentru care a fost deja achiziţionat angiograful cu 900.000 euro, spitalul va căpăta plusvaloare în domeniu, iar pacienţii vor putea face aici investigaţii de anvergură.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro