Lindsay Lohan riscă un an de închisoare pentru că nu ar fi mers la terapie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lindsay Lohan riscă un an de închisoare pentru că nu ar fi mers la terapie

Lohan trebuie să se înfăţişeze la tribunal miercuri, în contextul în care starleta nu ar fi respectat termenii eliberării condiţionate, potrivit site-ului TMZ.
Judecătoarea Stephanie Sautner a mustrat-o recent pe actriţa în vârstă de 25 de ani pentru că nu şi-a găsit un terapeut la care să meargă săptămânal, aşa cum era prevăzut. Starleta susţine însă a că făcut terapie prin telefon.
Tot în urma sentinţei primite pentru furtul colierului de 2.500 de dolari, Lohan a fost în arest la domiciliu, timp de 35 de zile, în perioada mai - iunie.
Lindsay Lohan a fost în Franţa în septembrie, pentru a onora un contract de modelling, precizând că a obţinut în prealabil aprobarea ofiţerului care o supraveghează, în cadrul regimului de eliberare condiţionată.
Recent, Lohan a fost şi la Săptămâna Modei de la Milano, drept imaginea noii colecţii Philipp Plein.
"Un lucru important legat de această colecţie este că exprimă ceva un pic mai îndrăzneţ. şi cred că poate felurile în care mă percep oamenii sunt cumva scoase din context, bazate doar pe văd şi citesc", a spus atunci Lohan.
Lindsay Lohan a fost plasată, în mai, în regim de arest la domiciliu şi obligată să poarte o brăţară electronică de monitorizare, în urma sentinţei date de un tribunal american după ce starleta a furat un colier. Judecătoarea Stephanie Sautner a declarat că furtul acelui colier reprezintă o violare a regimului de eliberare condiţionată sub care starleta americană a fost plasată în 2007, după ce a fost surprinsă conducându-şi automobilul în stare de ebrietate şi sub influenţa drogurilor. Lohan a ieşit din arestul la domiciliu la sfârşitul lunii iunie, însă se află sub un nou regim de eliberare condiţionată pentru următorii trei ani.
Lindsay Lohan a fost considerată una dintre cele mai talentate actriţe tinere de la Hollywood, cariera ei atingând un moment de vârf în 2003 - 2004, când a jucat în filmele "Vinerea trăsnită/ Freaky Friday" şi "Fete rele/ Mean Girls".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro