Lindsay Lohan, plasată în regim de arest la domiciliu, poartă o brăţară electronică de monitorizare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lindsay Lohan, plasată în regim de arest la domiciliu, poartă o brăţară electronică de monitorizare

Actriţa în vârstă de 24 de ani s-a prezentat în cursul după-amiezii de joi la închisoarea Lynwood din Los Angeles, unde i-a fost montată o brăţară electronică de monitorizare.

"Lindsay Lohan va fi plasată sub supravegherea poliţiei, iar eliberarea ei se produce pe 29 iunie", a declarat aceeaşi sursă, precizând că starleta americană va rămâne "aproximativ 35 de zile în regim de arest la domiciliu".

Actriţa trebuia să se prezinte în faţa autorităţilor penitenciare înainte de data de 17 iunie.

Lindsay Lohan a fost condamnată în luna aprilie la 120 de zile de închisoare, însă, în virtutea unui acord încheiat cu Parchetul din California, pedeapsa i-a fost redusă, iar autorităţile i-au permis să o ispăşească la domiciliu.

În cadrul acestui acord, actriţa nu a contestat furtul acelui colier în valoare de 2.500 de dolari, pe care l-a comis în ianuarie într-un magazin de bijuterii din cartierul Venice din Los Angeles.

Lindsay Lohan a fost condamnată şi la efectuarea a 480 de ore de muncă în serviciul comunităţii, dintre care 100 de ore la morga din Los Angeles, şi să urmeze un program de conştientizare a consecinţelor avute de comiterea unui furt.

Judecătoarea Stephanie Sautner a declarat că furtul acelui colier reprezintă o violare a regimului de eliberare condiţionată sub care starleta americană a fost plasată în 2007, după ce a fost surprinsă conducându-şi automobilul în stare de ebrietate şi sub influenţa drogurilor.

Ca urmare, judecătoarea a ordonat plasarea actriţei Lindsay Lohan, ale cărei probleme cu poliţia i-au adus numeroase internări în clinici de dezintoxicare şi mai multe zile de închisoare, într-un nou regim de eliberare condiţionată pentru următorii trei ani.

Lindsay Lohan a fost considerată una dintre cele mai talentate actriţe tinere de la Hollywood, cariera ei atingând un moment de vârf în 2003 - 2004, când a jucat în filmele "Vinerea trăsnită/ Freaky Friday" şi "Fete rele/ Mean Girls".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro