Faptul că Lilliana Tudoran se luptă prin instanţe pentru a scăpa de stigmatul de incompetentă denotă consecvenţă din partea dumneaei, ceea este ok, doar că o apropie destul de tare de spiritul de cireadă. Ar fi cazul, cred eu, să-i spună cineva d-nei Tudoran că nu va avea nicio şansă de reuşită, iar asta nu pentru că dumneaei nu ar avea dreptate, ci pentru că mafia e mult prea mare! Am glumit, doamnă, mă jucam şi eu de-a Vadim Tudor şi încercam să-l imit, să văd dacă îmi ies bine replicile.
Să admitem, totuşi, că Lilliana Tudoran va da peste un judecător suficient de prost pregătit şi va obţine anularea calificativului nesatisfăcător care i-a fost pus pe frunte, în 2008. Cu ce schimbă asta datele problemei, atâta vreme cât rezultatele muncii ei, dezastrele de la bacalureat dovedesc contrariul? Nu mai zic că mulţi dintre profesorii care i-au fost în preajmă Lilianei Tudoran cred că ar fi fost bună de absolut de orice, numai de postul de inspector şcolar general nu.
Ştiţi, repetenţii au o mândrie a lor, izvorâtă probabil din batjocura, umilinţa la care au fost supuşi de cei care au luat notă de trecere sau, după caz, au luat premii. Repetenţii merg cu capul sus, chiar dacă au şi uitat şirul anilor pe care i-au repetat degeaba. Lilliana Tudoran nici nu merge cu capul sus, dar nici nu lasă privirea plecată, ci îl ţine aşa, într-o rână, de parcă ar avea gâtul înţepenit, ca să nu zic mintea-n colţuri.
