• în noiembrie 2016, instanţa a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de inculpată cu procurorii anticorupţie, în baza căruia Liliana Velentina Ştefan, fosta doamnă Sgîrcitu, a fost condamnată la 1 an şi 4 luni închisoare, cu suspendare • sentinţa nu a fost însă pe gustul acuzatei, astfel că aceasta a formulat contestaţie, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti • suprinzător, la termenul de zilele trecute, inculpata Sgîrcitu a decis să se liniştească, astfel că şi-a retras apelul formulat
Inculpata de top din dosarul “Ahmeya”, Liliana Valentina Ştefan, fostă Sgîrcitu, a început anul 2017 cu un pas în spate. Cel puţin asta reiese din ultima decizie pe care a luat-o privitor la dosarul în cauză. Şi spunem asta pentru că, la termenul de judecată de săptămâna trecută, de la Curtea de Apel (CA) Bucureşti, inculpata a renunţat la apel, deci să ceară o pedeapsă mai uşoară, acceptând astfel ceea ce primise deja de la judecătorii Tribunalului Bucureşti: închisoare cu suspendare şi muncă în folosul comunităţii, pentru infracţiunea de dare de mită. Infracţiune pe care, de altfel, a şi recunoscut-o.
“Ia act de retragerea apelului declarat de inculpata Ştefan (fostă Sgîrcitu) Liliana Valentina împotriva sentinţei penale din 10.11.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală. În baza art. 275 Cod procedură penală obligă pe inculpată la plata a 130 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul parţial avocat din oficiu, de 65 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă”, este soluţia pronunţată de CA Bucureşti în şedinţă publică, la data de 17 ianuarie.
În luna noiembrie 2016, Tribunalul Bucureşti a condamnat-o pe Liliana Valentina Ştefan la 1 an şi 4 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru infracţiunea de dare de mită în formă continuată. Soţia interlopului Titi Sgîrcitu are de efectuat şi muncă în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile. La câteva zile de la sentinţa primei instanţe, acuzata a reacţionat şi a formulat contestaţie împotriva soluţiei date.
Infracţiunea de dare de mită recunoscută de Liliana Sgîrcitu are legătură cu dosarul DNA în care acuzată era directoarea Mihaela Udrea, de la Ministerul Sănătăţii (MS). În dosarul trimis în instanţă de DNA, soţia interlopului Titi Sgîrcitu, avea calitatea de martor dar, în cazul ei şi a altor cinci persoane, care au recunoscut că i-au dat mită angajatei de la Minister, procurorii anticorupţie au disjuns cauza în vederea soluţionării cererilor de acord de vinovăţie formulate. Udrea a primit pedeapsa finală la data de 10 februarie, când Curtea de Apel Bucureşti a hotărât condamnarea ei la o pedeapsă de 5 ani şi 4 luni închisoare, pentru luare de mită.
Reamintim că soţia lui Sgîrcitu s-a dus cu bani la Mihaela Udrea pentru ca aceasta să-i urgenteze avizarea a trei puncte farmaceutice. Angajata de la MS a primit de două ori mită, chiar în biroul său de la minister, de la Liliana Sgîrcitu, pe 6 şi 27 august 2015, potrivit rechizitoriului. Plicurile cu bani conţineau sumele 1.000 lei, respectiv, 2.000 lei. Când a fost luată la întrebări de procurori, directoarea de la Minister nu a recunoscut că a luat mită, însă convorbirea telefonică pe care o purtase cu Liliana Sgîrcitu şi interceptată de anchetatori au dat-o de gol.
Dosarul «Ahmeya» în curs de judecată la Tribunalul Brăila
Marile condamnări în amplul dosar “Ahmeya” urmează însă să fie date, cel mai probabil în cursul acestui an, de judecătorii Tribunalului Brăila, unde a fost înregistrată cauza după ce s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor. Deocamdată, excepţiile invocate ţin judecata pe loc. La primul termen din acest an, din data de 9 ianuarie, s-a dispus amânarea în ceea ce priveşte “măsurile şi excepţiile dispuse de judecătorul de cameră preliminară” pentru a se emite adresă către DIICOT - Structura centrală. S-a stabilit un nou termen de judecată pentru începutul lunii februarie.
Anul trecut, la jumătatea lunii martie, DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism) - Structura Centrală a dispus trimiterea în judecată a unor inculpaţi din dosarul “Ahmeya”, respectiv Liliana Valentina Ştefan - fostă Sgîrcitu, SC Ahmeya Pharm SRL, medicii de familie Paul Creţu şi Sorica Vasile, Daniela Vasile şi contabila “Ahmeya”, Iolanda Ionica Serghiev. Aceştia au fost acuzaţi de către anchetatori că, alături de alţi medici specialişti şi foşti angajaţi ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate au reuşit să deconteze reţete fictive, prejudiciul cauzat CJAS fiind în sumă de 7.057.613 lei. Potrivit procurorilor, a fost înregistrată în contabilitate achiziţia de medicamente oncologice - o parte achiziţionate chiar de la finalul anului 2010 (decontate în cadrul Programelor Naţionale de Sănătate), fie de la persoane fizice, fie de la firme cu comportament tip fantomă. Documentele fictive atestau, în mod nereal, că SC Ahmeya Pharm SRL ar fi achiziţionat medicamentele oncologice sau alte medicamente foarte scumpe - produse care au fost introduse doar scriptic în gestiunea societăţii.
În prezent, toţi inculpaţii sunt sub control judiciar. Înainte de Crăciun însă, unul dintre ei, respectiv contabila Iolanda Serghiev, a făcut greşeala de a încălca măsura controlului judiciar, iar asta a costat-o scump. Ea a ajuns în Arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi acolo a petrecut sărbătorile de iarnă. Inculpata a tot încercat să îşi recapete libertatea, dar judecătorii nu i-au dat câştig de cauză. Contabila a vrut să plece din ţară, deşi nu avea voie, aceasta fiind una dintre obligaţiile impuse prin controlul judiciar.